Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, are o altă versiune decât cea care a apărut, pe surse, în presa centrală, asupra a modului în care s-a produs accidentul în care mașina pe care o conducea a spulberat o motocicletă. Astfel, Macovei susține că motociclistul ar fi intrat „din plin” în aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, în timp ce sursele jurnaliștilor spun că ea ar fi intrat, în curbă, pe contrasens.
„Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei, sâmbătă pe Facebook.
Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, ar fi provocat un grav accident de circulație pe DN 39, între municipiul Mangalia și localitatea 2 Mai, au declarat surse din cadrul poliției pentru mai multe publicații locale și naționale. În urma impactului, o motocicletă a fost incendiată, iar motociclistul a ajuns la spital cu multiple politraumatisme.
Un motociclist a fost grav rănit, sâmbătă, de mașina condusă de Monica Macovei, fost ministru al Justiției. În drum spre mare, Macovei ar fi intrat pe contrasens într-o curbă, unde a lovit în plin motocicleta care circula regulamentar. Motociclistul în vârstă de 56 de ani a fost dus la spital cu un elicopter SMURD.
Accidentul s-a produs puțin după ora prânzului, la ieșirea din stațiunea 2 Mai. Monica Macovei se afla la volanul SUV-ului său și se îndrepta către Mangalia. Într-o curbă, fostul ministru al Justiției nu a mai reușit să țină drumul drept și a intrat pe contrasens, unde a lovit în plin un motociclist și l-a proiectat pe șosea, într-un parapet metalic. Bărbatul de 56 de ani a rămas nemișcat pe asfalt, iar motocicleta a fost cuprinsă de flăcări. Salvatorii au chemat rapid ajutor și la fața locului a ajuns un elicopter SMURD, scrie observatornews.ro.
ISU Constanța a transmis că în urma accidentului s-a produs un incendiu, în care motocicleta a ars, iar motociclistul, „conștient și cu politraumatisme, a fost transportat la spital de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean”.
Și Poliția Constanța a transmis un comunicat oficial, fără a preciza numele celor două persoane implicate în accident.
„Astăzi, în jurul orei 13.05, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia și localitatea 2 Mai. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, și o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.”, se arată în comunicatul IPJ Constanța.