Prima pagină » Actualitate » Veste proastă pentru mulți români: se scumpesc băuturile alcoolice! Ce urmează după majorarea accizei cu 6%

Veste proastă pentru mulți români: se scumpesc băuturile alcoolice! Ce urmează după majorarea accizei cu 6%

Veste proastă pentru mulți români: se scumpesc băuturile alcoolice! Ce urmează după majorarea accizei cu 6%

Reprezentanţii Spirits România, asociaţie ce reuneşte principalii producători şi distribuitori de alcool şi băuturi spirtoase din România, susțin că urmează o scumpire a băuturilor spirtoase din cauza majorării, de la 1 ianuarie 2023, cu 6% a nivelului accizei la alcool şi băuturi alcoolice.

Mai mult, cei de la Spirits atrag atenția că scumpirile vor duce la creşterea consumului de băuturi nefiscalizate, cu efecte negative atât în plan economic, cât şi social.

Cât este noua acciză la alcool

Potrivit modificărilor aduse de Legea 370/2022 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr 16/2022, publicată în Monitorul Oficial la 20 decembrie 2022, acciza la alcool şi băuturile alcoolice a fost majorată cu 6%. Astfel, de la 1 ianuarie, acciza aplicabilă alcoolului etilic este 4,208.86 lei/hl de alcool pur, majorată de la 3,968.38 lei/hl de alcool pur (nivelul aplicat de la 1 august 2022).

Tudor Furir, preşedintele Asociaţiei Spirits Romania, a declarat că această majorare a accizei va avea un impact mai acut asupra producătorilor care au capacităţi de producţie locală, ale căror costuri au crescut deja în 2022 pe fondul efectelor pandemiei şi ale războiului din Ucraina.

„Costul materiilor prime şi al materialelor s-a mărit cu valori cuprinse între 30% şi 80%, iar nivelul accizei a fost deja majorat de două ori doar în anul 2022 (1 ianuarie 2022, cu 3,6%, şi 1 august 2022, cu 5%), ceea ce a pus o presiune uriaşă pe costurile de producţie”, afirmă Tudor Furir.

„De la 1 ianuarie 2023 ni se aplică o nouă creştere de 6% a nivelului accizei, ceea ce va determina şi creşterea preţului la raft al băuturilor spirtoase cu concentraţie alcoolică de 40% grade cu minimum 2 lei/litru” – Tudor Furir, preşedinte Asociaţia Spirits Romania

Pe termen lung, arată Spirits, majorarea accizei nu va duce la încasări bugetare mai mari, deoarece un preţ mai mare va genera o scădere a vânzărilor şi implicit a sumelor de plată la bugetul de stat. În schimb, se estimează că va creşte consumul de alcool nefiscalizat.

Impactul majorării accizei la băuturi alcoolice

Spirits România, asociaţia ce reuneşte principalii producători şi distribuitori de alcool şi băuturi spirtoase din țară, reamintește că majorarea cu 42% a accizei în 2013 a determinat, în intervalul 2013-2014, o scădere a pieţei fiscalizate a băuturilor spirtoase de 30%.

În schimb, reducerea cu 30% a accizei în 2016 a avut ca rezultat, în ultimii 6 ani, scăderea pieţei nefiscalizate cu aproximativ 25% şi dublarea veniturilor colectate la bugetul de stat, care au înregistrat 171,75 milioane euro în 2021 pentru toată piaţa băuturilor spirtoase.

Totodată, în 2021, contribuţia industriei de băuturi spirtoase la bugetul de stat din acciza la alcool etilic a fost de 850 milioane lei (o creştere de 48% faţă de 2020), conform datelor ANAF.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele