Veste TRISTĂ pentru fanii lui Michael Schumacher: Fostul său agent și-a pierdut speranța că-l va revedea pe marele campion
Willi Weber, cel care l-a remarcat pe Michael Schumacher în 1988 înainte de a gestiona interesele septuplului campion mondial timp de peste două decenii, este în conflict cu familia Schumacher, care nu l-a lăsat să îl viziteze pe german de când acesta s-a întors în Elveţia, unde locuieşte.
La zece ani de la cumplitul accident de schi în staţiunea Méribel, care l-a lăsat pe fostul pilot în comă, Weber spune că şi-a pierdut speranţa de a-l mai vedea vreodată pe Michael, informează lefigaro.fr.
„Când mă gândesc acum la Michael, din păcate nu mai am nicio speranţă de a-l revedea. Nici o veste pozitivă după zece ani. Familia lui mi-a interzis întotdeauna să vin să-l vizitez dintr-un motiv care îmi scapă”, a explicat el pentru publicaţia germană Express.
Omul de afaceri a recunoscut totuşi că a făcut o greşeală că nu l-a vizitat rapid pe „Schumi” atunci când acesta se afla în comă la Spitalul Universitar din Grenoble şi avea o hemoragie cerebrală gravă.
„Bineînţeles, regret foarte mult şi mă învinovăţesc. Ar fi trebuit să-l vizitez pe Michael la spital. Am plâns ca un câine după accidentul său. M-a lovit incredibil de tare, după cum vă puteţi imagina. Ca şi faptul că soţia sa Corinna nu mai permite niciun contact”, a adăugat el.
Numărul persoanelor care au fost lăsate să îl vadă pe Michael Schumacher în casa sa din Gland, Elveţia, poate fi numărat pe degetele de la o mână este extrem de mic. Doar cei consideraţi foarte de apropiaţi de Corinna Schumacher, soţia sa, sunt invitaţi în vila familiei. Jean Todt, fostul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism şi, de asemenea, şef al Scuderiei Ferrari în perioada în care Schumacher se afla la apogeul carierei sale, face parte din acest cerc privilegiat, la fel ca şi Ross Brawn, celebrul inginer de paddock.
Dar Todt are grijă să nu dea prea multe veşti despre starea de sănătate a prietenului său şi nici să comenteze zvonurile potrivit cărora germanul nu poate comunica cu anturajul său. Starea de conştienţă a campionului rămâne un mister.
„Michael (Schumacher) este aici, aşa că nu îmi lipseşte. Nu mai este acel Michael care era înainte. Este diferit şi este foarte bine îngrijit de soţia şi copiii săi care îl protejează. Viaţa lui este diferită şi sunt privilegiat să pot petrece momente cu el”, a declarat Todt pentru L’Équipe în urmă cu câteva zile.