Vești bune pentru profesori. Vor primi PRIMA didactică, în valoare de 1.500 de lei. Pe ce pot să cheltuie banii
Vești bune pentru profesori. De ieri a început alimentarea cardurilor cu primele de carieră. Și personalul auxiliar este vizat. Astfel, primele de carieră pe care le vor primi profesorii sunt în valoare de 1.500 de lei, iar cele pentru personalul nedidactic auxiliar au o valoare de 500 de lei.
Din banii primiți, angajații din învățământ își pot cumpăra echipamente și materiale care să îi ajute în procesul de predare. precum laptopuri, calculatoare, tablete, telefoane inteligente, imprimante sau orice alte materiale utile la clasă. În schimb, personalul auxiliar nu știe pe ce să cheltuie banii, întrucât nu a fost publicată încă lista de cheltuieli eligibile. Ministerul Învățământului spune însă că o va publica curând.
În perioada aceasta, vor primi bani doar cei care fac parte din program și de anii trecuți, deoarece beneficiarii noi trebuie să-și scoată mai întâi aceste carduri de la oficiile poștale. Acest ajutor este finanțat de UE și are ca rol încurajarea și sprijinirea edicației publice.
Prima de carieră, „asigurată pentru sprijinul personalului administrativ, are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.”
Ministerul Educației stabilește prin act administrative tipologia și necesarul de cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrative pentru fiecare an școlar/universitar pe care le comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, dar și alte categorii de profesională.
CITEȘTE ȘI: