Vești bune pentru studenții la universitățile acreditate. ”Introducerea legii, vitală pentru facilitarea accesului la educaţie”

Publicat: 10 07. 2023, 12:35
Actualizat: 10 07. 2023, 12:36
Ministrul Educației, Ligia Deca / Sursa foto: Facebook

Ministerul Educației, anunț important pentru studenți! Costul transportului în comun local şi intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, şi naval va fi redus cu 90% pe toată durata anului calendaristic pentru studenţii cu vârsta până în 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă a universităţilor acreditate.

”O veste bună pentru studenţi! Costul transportului în comun local şi intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, şi naval va fi redus cu 90%, pe toată durata anului calendaristic. Aşadar, fie că folosesc tramvaiul, metroul sau chiar trenul ca să ajungă la facultate, studenţii cu vârsta până în 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în universităţile acreditate, vor putea călători plătind mai puţin”, anunţă ministerul.

Potrivit Ministerului Educaţiei, ”introducerea acestei legi este vitală pentru facilitarea accesului la educaţie, mai ales pentru tinerii care studiază într-o universitate aflată la distanţă mare faţă de casă sau care fac naveta zilnic pentru a ajunge la cursuri.”

”Mai mult, continuăm să sprijinim tinerii cu nevoi speciale. De aceea, studenţii cu o situaţie socială aparte, precum cei orfani sau proveniţi din centre de plasament vor avea gratuitate la toate categoriile de transport menţionaate mai sus”, precizează ministerul pe pagina de facebook.