Vești proaste la început de 2023: cresc ratele la bănci! Cât va fi dobânda calculată după noul IRCC

Publicat: 27 12. 2022, 11:43
Rate la bancă/Sursa FOTO: bankingnews.ro

Românii care au credite la bănci luate cu dobândă variabilă așteaptă cu emoții luna ianuarie. Din 2 ianuarie, prima zi lucrătoare pe 2023, dobânda pentru creditele noi, calculată ținând cont de indicele IRCC, va ajunge la 5,7%, estimează specialiștii în finanțe-bănci.

Calculele arată că, la un credit de 250.000 lei, luat pe o perioadă de 30 de ani, rata va fi cu 291 de lei mai mare.

Creșteri succesive în doar câteva luni

În octombrie, ratele la bănci s-au majorat cu 250-270 de lei, iar acum vor crește din nou, urmare a modificării indicelui IRCC. La 1 octombrie, același credit estimat la 50.000 de euro avea o rată calculată la 1523 de lei, cu mai bine de 200 de lei mai mare decât plătea un client în luna iunie.

Dacă indicele IRCC crește, ROBOR scade constant și a ajuns la cea mai mică valoare de la sfârșitul lunii iulie încoace. Scăderea ROBOR a început în ziua în care Consiliul Concurenței a anunțat că va declanșa verificări pentru a vedea dacă marile bănci din țară s-au înțeles între ele pentru a crește dobânzile mai mult decât s-ar justifica.

În clipa de față, arată Antena 3, indicele ROBOR la trei luni are o valoare de 7,66%. Ce

Evoluția IRCC de la începutul anului, rată calculată la un credit de 250.000 lei/ 30 ani:

  • Ianuarie – Martie 2022 – 1292 lei;
  • Iulie – Septembrie 2022 –1523 lei;
  • Octombrie – Decembrie 2022 – 1758 lei;
  • Ianuarie – Martie 2023 – 2049 lei.

Evoluția ROBOR la 3 luni de la începutul anului:

  • Ianuarie 2022: 3,02%;
  • Iulie 2022: 7,71%;
  • August 2022: 8,21%;
  • Decembrie 2022: 7,63%.

Evoluția ratelor bancare la un credit de 250.000 lei luat pe o perioadă de 30 de ani, calculate cu indice ROBOR:

  • ianuarie 2022 – 1583 lei;
  • august 2022 – 2502 lei;
  • noiembrie 2022 -2435 lei;
  • decembrie 2022 – 2405 lei.