Viața de badantă, povestită de o moldoveancă plecată în ITALIA de 21 de ani: „Mă simțeam ca o vacă, ajunsesem să fiu aleasă în baza constituției mele”

Tatianei Nogailîc, o femeie din Republica Moldova, originară din comuna Puhoi, raionul Ialoveni, a plecat la Roma, în urmă cu 21 de ani, după falimentul afacerii familiei sale. Spune că a luat această decizie după ce a auzit discuții despre oportunitățile de muncă în Italia și a apelat la o agenție pentru a-și pregăti documentele.

Dar momentul plecării de acasă a fost foarte greu, ținând cont că a trebuit să-și lase fiul în grija surorii ei care pe atunci nu era căsătorită.

„Am 51 de ani, locuiesc la Roma, în Italia, de 21 de ani, dar a venit momentul să mă întorc acasă, la Puhoi, în satul meu unde îmi este inima”…

ACTUALITATE Victor Ponta: „Pe 20 ianuarie se resetează TOATĂ lumea”

16:30

ACTUALITATE Victor Ponta: „America nu mai e CONDUSĂ de la Washington, ci de la Mar-a-Lago”

16:08

Aceasta este declarația cutremurătoare a Tatianei Nogailîc, o moldoveancă stabilită în Italia, într-un interviu realizat de jurnalistul Dorin Galben, citat de rotalianul.com.

Femeia compară experiența femeilor care muncesc peste hotare cu o călătorie a albinelor în căutare de nectar.

„Sunt cazuri când albinele pleacă din stup și se rătăcesc, iar albina când se rătăcește moare. Eu simt acum că mă rătăcesc… Simt că dacă nu revin acum acasă, eu n-am să mai revin și ca mine sunt mii și mii de persoane”, a spus Tatiana, cu lacrimi în ochi.

Experiența sa reflectă, de fapt, realitatea majorității femeilor românce și moldovene care au plecat să lucreze în Italia, în ultimele decenii: muncă neîntreruptă, sentimente de pierdere și abandon, dar mai ales disperarea celor lăsați acasă.

„Avem grijă de copiii lor, de părinții și de casa lor, pe când părinții noștri din Moldova stau singuratici prin sate și îi vedem numai o dată pe an, atunci când angajatorul ne permite să mergem acasă”, a mai spus Tatiana.

Tatiana povestește cum, în drumul ei lung și plin de incertitudini spre Roma, a ajuns la o organizație caritabilă numită „Caritas”, care i-a oferit adăpost și hrană. Tot acolo a găsit și primul loc de muncă, badantă la o bătrână imobilizată la pat.

„Într-o zi m-am dus la biserica unde era centrul «Caritas», fiind în căutarea unui loc de muncă. În sală erau doar femei de naționalitate filipineză și peruană, doar eu eram moldoveancă. Aveam tocuri pentru că nu aveam altă pereche de încălțări și astfel eram cea mai înaltă dintre ele, filipinezele și peruanele fiind mici de statură. A apărut un domn care avea nevoie de o badantă pentru mama lui, ne-a privit pe toate și m-a ales pe mine pentru că bătrâna era la pat și avea nevoie de o îngrijitoare mai voinică. Când m-a ales am început să râd, dar isteric pentru că mă simțeam ca o vacă, ajunsesem să fiu aleasă ca o vacă. Este o frază a unui sociolog din Italia care a spus că «Italia a cerut brațe de muncă, dar au venit persoane». Deci eu mă consideram o persoană, dar am fost aleasă în baza constituției mele (ca și cum ar fi fost un animal – n.r.)”, s-a plâns ea.

La început, munca nu a fost deloc ușoară, mai ales că bătrâna pe care o îngrijea nu se putea ridica din pat și trebuia să doarmă în cameră cu ea.

„Se trezea foarte des noaptea, iar ziua nu puteam să ies deloc din casă, cumpărăturile le făcea o altă îngrijitoare, poloneză. Mâncam la masă cu bătrâna, puțin, ceea ce mi se oferea și de multe ori vedeam cum îi cădea proteza în farfurie. Duminica mă duceam la Caritas, luam de acolo biscuiți să am de mâncare în timpul săptămânii și mâncam noaptea, pe sub plapumă”, a povestit femeia.

În plus, a fost nevoită să facă curățenie în alte case în zilele libere pentru a câștiga un venit suplimentar.

Apoi, treptat, a început să înțeleagă mai bine realitățile și provocările cu care se confrunta muncitorul imigrant în Italia.

Ea a adus în discuție și piața neagră a locurilor de muncă în Italia, ca badantă, mai ales în zona Romei și sudul Peninsulei.

„Se vindeau locurile de muncă cu 300 până la 450 de euro și practica asta există și în ziua de astăzi, nu-i niciun secret. Sau multe femei plecau acasă și spuneau «eu plec, îți las locul de muncă, îmi dai un salariu», de exemplu dacă salariul era de 1.000 de euro… tu trebuia să dai banii ăștia persoanei care ți-a lăsat locul de muncă”, a precizat moldoveanca.

După ani de muncă și de studiu în Italia, Tatiana a reușit să își completeze educația, absolvind Facultatea de Științe Sociale și cursurile a două programe de master.

Mai mult, a înființat Asociația „AssoMoldave” și a scris cartea „Moldovenii în Italia. Globalizarea, efectele migrației și asocierea diasporală”.

Dar, acum, ea și-ar dori să se întoarcă definitiv în Moldova.

„După 21 de ani de Italia îmi doresc foarte tare să revin acasă, am să revin cu partenerul de viață și cu fiul meu, care are studii universitare în Italia, dar revine în Moldova. Noi suntem patrioți și ne doare sufletul pentru tot ceea ce se întâmplă aici, în țară. Aș îndemna autoritățile ca pe viitor să adopte politici de reintegrare a moldovenilor care vor să revină în țară împreună cu fiii lor, astfel încât acești copii, atunci când revin în Moldova, să nu se simtă străini, așa cum m-am simțit eu în aceste zile”, a mai afirmat Tatiana Nogailîc.

Sursa foto: captură video – Youtube

Autor

Marian Popescu

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele