Viața Iuliei, femeia care s-a aruncat de pe un bloc din Timișoara alături de copiii săi, se împărțea între doi bărbați. Anchetatorii cred că ar putea afla motivul din spatele tragediei, după audierea lor
Viața Iuliei, femeia de 32 de ani care s-a aruncat de pe un bloc din Timișoara alături de cei doi copii ai săi, se împărțea între doi bărbați, fostul soț (Alex) și fostul iubit (Marcel). Cei doi urmează să fie audiați în ancheta în care apar și mai multe informații care susțin ipoteza premeditării sinuciderii. Surse din rândul anchetei cred că, în urma audierii celor doi bărbați, ar putea afla motivul din spatele tragediei.
Există martori care au declarat deja în fața oamenilor legii că Iulia a fost văzut în urmă cu câteva zile inspectând blocul de pe care s-a aruncat, relatează Antena 3.
Anchetatorii trebuie să stabilească ce a îndemnat-o pe femeie să recurgă la gestul fatal. Astfel, au fost deschise două dosare, unul de omor în cazul celor doi copii și altul de ucidere din culpă în cazul mamei.
Apropiații susțin că Iulia nu ar fi suferit de depresie, chiar dacă în urmă cu 10 ani a fi suferit enorm din cauza morții tatălui ei, însă ea ar fi fost amenințată acum de fostul iubit. Relația celor doi ar fi început în urmă cu trei ani, acesta fiind și motivul divorțului între ea și fostul soț.
Între timp, fostul iubit ar fi început să o hărțuiască pe Iulia și, chiar în dimineața tragediei, cei doi s-ar fi certat.
Iulia și copii săi au fost înmormântați într-un cimitir din Timișoara, toți trei fiind în același sicriu. Marcel a mers la priveghi, mai ales că – potrivit unui prieten al Iulianei – băiețelul ar fi fost chiar al lui.
„Ea s-a despărţit de Alex şi a rămas gravidă cu altul. S-a întors înapoi la Alex. Copilul nu este al lui Alex, băiețelul! A făcut testul ADN”, susține prietenul Iulianei.
Vă recomandăm și:
- „Îi văd cum se joacă, cum fug, cum sar, îi aud cântând, îi aud vorbind”. Scrisoarea sfâșietoare a fostului iubit al Iuliei, tânăra care a sărit în gol cu cei doi copii în brațe
- FOTO| Cine este Iulia, femeia de 32 de ani care s-a aruncat, împreună cu cei doi copii, de pe un bloc din Timișoara
- O vedetă o cunoaștea pe Iulia, femeia care s-a aruncat cu copiii de la etaj, și spune adevărul despre relația cu fostul soț
- Iulia și-ar fi premeditat sinuciderea și moartea copiilor. Ce a făcut tânăra de 32 de ani cu câteva zile înainte de a sări în gol de pe un bloc cu 10 etaje din Timișoara
- EXCLUSIV | Custodia temporară, soluție pentru mamele în nevoie? Tudorel Butoi, psiholog criminalist: „Toți suntem vinovați pentru femeia sinucigașă de la Timișoara. Dacă noi, societatea, nu ne mișcăm, lucrurile vor rămâne înțepenite”
- EXCLUSIV | Unde s-a produs declicul în viața mamei sinucigașe de la Timișoara? Psihologul criminalist Tudorel Butoi: „O femeie frumoasă, cu o viață însă specială. În situații de parteneriat incert, instinctul matern care se malefică judecă în alb și negru: nici tu, nici eu, nici copiii!”