Viața noastră unde e?

Am găsit-o! Am găsit frântura de viață care a supraviețuit, după atâtea lovituri de stat și războaie mondiale. Am găsit ceea ce avem nevoie pentru a crede, pentru a construi, pentru a merge totdeauna în față, deși drumul pare, în repetate rânduri, că o ia înapoi.

La Craiova, între 19 și 20 iulie, a avut loc ediția a X-a de Festival Internațional Adrian Păunescu. Timp de două zile, așa cum mi-a spus o dragă participantă la evenimente, parcă am închis ușa către lumea de afară, parcă am lăsat să latre câinii înrăiți de foame și de vești proaste, dincolo de locul în care noi, naivii care scriu și cred poezie, ne-am închis pentru a vedea dacă ne regăsim viața.

În prima zi de Festival, de la concursul național de muzică folk, la care copiii, adolescenții și adulții s-au prezentat cu chitara și cu inima sus, la spectacolul absolut senzațional pe care l-au oferit incredibilul actor Dorel Vișan și artistul de mare, mare sensibilitate și rafinament Ducu Bertzi.

Ce a fost acolo! Ce eveniment! Ce poezii readuse la viață de actor și ce cântece rostite de artist! Dar și ce public! Sala arhiplină a Teatrului Național Marin Sorescu, oameni de toate vârstele care veniseră la ora exactă pentru a asculta, pentru a înțelege, pentru a mai recupera un pic din ce a fost bun ieri și pentru a ierta, măcar un pic, ceea ce este rău azi.

Ziua a doua? O lansare de carte semnată de Adrian Păunescu, alături de doi dintre copiii poetului, cei care s-au și ocupat de selecția și pregătirea volumului: cea care vă scrie și acum această cronică sentimentală și Marius Tucă, omul care, zi de zi, face o radiografie a realității cum puțini mai au curajul să facă. Apoi, un simpozion cultural care a emoționat prin calitatea mesajelor rostite și care ne-a înmuiat, parcă, inimile, pentru marele spectacol de sâmbătă seara, din Parcul Nicolae Romanescu, de la Teatrul de Vară. Nume mari ale muzicii folk, dar și tineri care abia își încep cariera, toți s-au adunat pe marea scenă, pentru a arăta de ce această nișă a poeziei rostite de chitară n-are cum să dispară niciodată. Aproape șase ore de spectacol, o furtună, vânt domol, aplauze nesfârșite, acorduri de neconfundat.

Nimic nu s-ar fi făcut dacă nu luptam suficient. Nimic nu s-ar fi descurcat așa de coerent dacă nu aveam alături Primăria Municipiului Craiova, Consiliul local și Consiliul Județean Dolj. Nimic nu s-ar fi putut concretiza dacă nu găseam și sponsori care să ne fie alături și care sunt vizibili în toate afișele și postările noastre. Și nimic nu ar avea sens dacă n-am avea oameni cărora să ne adresăm.

Care e opinia din acest material? Aceasta care spune că e loc pentru cultură. Că e loc pentru decență. Că e loc și nevoie de evenimente mari, cu prestanță și bună organizare. Cei care spun că doar indecența vinde, cei care cred că doar țelurile joase au efect să vină anul viitor la Craiova să se convingă că nu e așa. Poezia este frontul învingătorilor. Vă spune asta și vă semnează această mărturie o persoană pregătită totdeauna și să piardă.

Citește și:

”Chiriași la noi în țară”

15 kilometri

Tramvaiul din Strasbourg

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?

Reflex de civilizație