Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii ajunge vineri în București. Care sunt principale întâlniri din agenda Kamalei Harris
Vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, va venit vineri în România, în cadrul unei vizite oficiale dintr-un turneu care include și Polonia. Kamala Harris va fi primită la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis, cu care va avea o convorbire oficială, dar și o conferință de presă comună.
Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, va fi primită de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni la ora 14:00, unde va fi organizată o ceremonie oficială.
Vizita vicepreședintelui Kamala Harris va demonstra puterea și unitatea Alianței NATO și susținerea SUA pentru alianții NATO și Flancul Estic în fața agresiunii ruse, potrivit Casei Albe. După convorbirile tête-à-tête și oficiale, de la ora 15:30 vor fi susținute declarații de presă comune.
Potrivit Administrației Prezidențiale, „întrevederea Președintelui României cu Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii se înscrie în cadrul eforturilor aliate și transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situației de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securității euroatlantice, și vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliați (din 11, 18 și 28 februarie), la care a participat Președintele României și care au avut loc la inițiativa Președintelui Statelor Unite, Joseph R. Biden”.
Măsuri de securitate
Vizita vicepreședintelui american implică și o serie de măsuri stricte de securitate, implicit restricții rutiere în București. Astfel, poliția le recomandă șoferilor să evite DN1, vineri, între orele 12:00 – 17:00, în timpul vizitei vicepreședintelui SUA.
Potrivit unor surse din rândul autorităților române, vicepreședintele SUA va avea circula prin București într-o coloană oficială în care mașinile blindate, pline cu oameni înarmați, se va întinde pe aproximativ 300 de metri, lucru care va da mult de furcă Poliției Rutiere.
Kamala Harris este al doilea vicepreşedinte american care vizitează România în ultimii aproape opt ani, după ce, în mai 2014, venea în această calitate la București Joe Biden, în prezent președintele SUA. Joe Biden a avut atunci întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul de la acea dată, Victor Ponta, şi un discurs susţinut la Palatul Cotroceni, în prezenţa unui auditoriu format din politicieni, oficiali, studenţi şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Vicepreședintele Kamala Harris s-a născut în 20 octombrie 1964, în Oakland, California, Statele Unite ale Americii și este prima femeie aleasă în a doua funcție în stat și primul vice-președinte care provine din comunitățile afro-americană și asiatico-americană. Actualul vicepreședinte a fost procuror general al statului California între anii 2011 și 2017 și senator din partea aceluiași stat în perioada 2017-2021, potrivit profilului publicat de Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit Reuters, Kamala Harris se va concentra pe mijloacele prin care statele membre ale NATO pot implementa sancţiunile economice adoptate şi pot merge înainte împreună, au spus înalţi oficiali ai administraţiei americane.
Vicereședintele are în program întâlniri cu refugiaţi ucraineni din Polonia şi va discuta despre continuarea ajutorului umanitar şi a asistenţei de securitate pentru Ucraina şi pentru regiune.