Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Viceprimarul Brașovului, despre cenzura impusă de USR: ”Oare ce le mai ascunde primarul Allen Coliban brașovenilor?”

EXCLUSIV | Viceprimarul Brașovului, despre cenzura impusă de USR: ”Oare ce le mai ascunde primarul Allen Coliban brașovenilor?”

EXCLUSIV | Viceprimarul Brașovului, despre cenzura impusă de USR: ”Oare ce le mai ascunde primarul Allen Coliban brașovenilor?”

Sebastian Rusu, viceprimar PNL Brașov, trage un semnal de alarmă și îl acuză pe primarul USR Allen Coliban că ”încalcă libertatea de exprimare și Constituția României”.

Într-o perioadă în care primarul Coliban a trebuit să dea explicații despre perchezițiile efectuate de Direcția Națională Anticorupție la o instituție subordonată Primăriei Brașov – Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Braşovviceprimarul Sebastian Rusu precizează că edilul demonstrează ”dispreț față de reprezentanții brașovenilor”, iar o astfel de atitudine reprobabilă a fost, de altfel, permanentizată de USR Brașov.

În exclusivitate pentru Gândul, viceprimarul Sebastian Rusu a prezentat, punctual, și ce s-a întâmplat în ultima ședință de Consiliu Local, atunci când transmisiunea live a fost întreruptă exact într-un moment ”delicat”.

Acum, în ședința de Consiliu Local, s-a văzut clar că sunt mari probleme cu RIAL-ul, societatea din subordinea Consiliului Local care gestionează fondul locativ. Unul dintre consilierii locali a avut mai multe întrebări, vizavi de niște nereguli pe care le-a constatat și care i-au fost aduse la cunoștință. Atunci când a fost chemată doamna director, la ședința anterioară, n-a venit. A spus că va veni la o ședință ulterioară.

Am avut această ședință extraordinară și am chemat-o să răspundă la întrebări. În timp ce colegul nostru s-a apucat să vorbească – a reușit să vorbească doar vreo 2-3 minute -, transmisiunea live a fost oprită.

Cetățenii Brașovului nu mai puteau urmări ceea ce se discuta, iar colegul nostru s-a oprit, firește. Am zis că nu mai stăm să discutăm, o vom face la următoare ședință, când este live, brașovenii au dreptul să afle, pentru că ședința este publică. Colegul meu, fiind oprită transmisia live, a fost obligat să își încheie expozeul”, a declarat Sebastian Rus, viceprimarul Municipiului Brașov, în exclusivitate pentru Gândul.

”Cenzura USR la Brașov se manifestă prin gestul primarului Allen Coliban”

Directorii SPLT Braşov au fost reţinuţi de procurorii DNA, în urma perchezițiilor efectuate şi, ulterior, arestaţi preventiv într-un dosar de corupţie care vizează atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţii publice (mai multe detalii AICI).

La Brașov, acuză viceprimarul Sebastian Rusu, ”administrația USR” nu face altceva decât să ia în ”batjocură” atât dorința, cât și voința cetățenilor.

Oare ce le mai ascunde brașovenilor primarul Allen Coliban? Cenzura USR la Brașov se manifestă prin gestul primarului Allen Coliban, cel ce încalcă libertatea de exprimare și Constituția României.

În ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local al Municipiului Brașov, primarul Coliban a dovedit dispreț față de reprezentanții brașovenilor și a încălcat, încă o dată, legea fundamentală a României, Constituția. Acesta a fost un nou exemplu de lipsă de transparență și cenzură, un obicei cu care, din păcate, administrația USR ne-a obișnuit la Brașov, luând în batjocură dorința și vocea cetățenilor.

Trebuie să ne amintim de incidentul în care viceprimarul Flavia Boghiu a încercat să îndepărteze din sala de Consiliul Local doi jurnaliști care doreau să asiste la ședințele publice ale CL Brașov, USR recidivează, acum prin faptele comise de primarul Allen Coliban”, notează viceprimarul Sebastian Rusu.

”Primarul a întrerupt transmisiunea live, tocmai când colegul nostru Ciprian Chiricheș solicita informații și explicații de la conducerea RIAL despre situația dezastruoasă în care se află societatea, blocând astfel accesul cetățenilor la informațiile despre modul în care este administrată acea societate”

Sebastian Rusu, viceprimar PNL Brașov

”Allen Coliban a încălcat un drept fundamental al omului într-o societate liberă și civilizată”

Prin această ”acțiune subversivă”, Allen Coliban a încălcat un drept fundamental al omului într-o societate liberă și civilizată, avertizează viceprimarul Sebastian Rusu, un drept ”apărat prin Constituția României”, care la articolul 30 – Libertatea de exprimare specifică foarte clar:

  • (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
  • (2) Cenzura de orice fel este interzisă.

De asemenea, ca primar în exercițiul funcțiunii, ”reprezentantul USR a încălcat principii fundamentale din Codul administrativ”, în care se subliniază:

– art. 6 Principiul legalității

  • Autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, precum şi personalul acestora au obligaţia de a acţiona cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.

– art. 7 Principiul egalității

Beneficiarii activităţii autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice au dreptul de a fi trataţi în mod egal, într-o manieră nediscriminatorie, corelativ cu obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice de a trata în mod egal pe toţi beneficiarii, fără discriminare pe criteriile prevăzute de lege.

– art. 8 Principiul transparenței

  • (1) În procesul de elaborare a actelor normative, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a informa şi de a supune consultării şi dezbaterii publice proiectele de acte normative şi de a permite accesul cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor administrative, precum şi la datele şi informaţiile de interes public, în limitele legii.
  • (2) Beneficiarii activităţilor administraţiei publice au dreptul de a obţine informaţii de la autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, iar acestea au obligaţia corelativă a acestora de a pune la dispoziţia beneficiarilor informaţii din oficiu sau la cerere, în limitele legii.

– art. 11 Principiul imparțialității

Personalul din administraţia publică are obligaţia de a-şi exercita atribuţiile legale, fără subiectivism, indiferent de propriile convingeri sau interese.

”Nu este prima dată când edilul USR alege să se comporte netransparent față de brașoveni. PNL Municipiul Brașov condamnă vehement faptele primarului și ale administrației USR și va lua măsurile legale de rigoare în acest sens”, încheie Sebastian Rusu postarea de pe pagina sa de Facebook.


Citește și:

VIDEO | Mohammad Murad, pe litoral, după ce a fost citat ca martor în dosarul lui Dan Diaconescu: ”Sunt băiat bun, i-am împrumutat o mașină”

Judecătoria Beiuș blochează ANAF în procesul cu frații Micula. Executările silite viitoare pentru recuperarea celor 395 milioane € sunt suspendate

EXCLUSIV | PNL și PSD au boicotat ședința extraordinară CGMB. Semnal de alarmă: ”Nicușor Dan pune pe ordinea de zi doar proiectele care îi convin”

EXCLUSIV | Daniel Ciungu (PNL) cere USR să îi retragă sprijinul politic lui Clotilde Armand: ”A fost prinsă cu mâța-n sac!”

EXCLUSIV | Condamnat pe viață, criminalul Passaris se plânge că îi sunt încălcate drepturile! Ce le-a cerut ”Fiara din Balcani” judecătorilor

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și