Viceprimarul Sectorului 1 intervine în scandalul ”Droguri în licee”: ”Clotilde Armand, nu vă mai jucați cu siguranța și viața copiilor”
Polițiștii Brigăzii Antidrog și procurorii DIICOT au destructurat o rețea specializată în traficul de droguri de mare risc, stupefiantele fiind vândute inclusiv în licee din centrul Capitalei. Ramona Porumb, viceprimarul Sectorului 1, avertizează că a solicitat, în repetate rânduri, asigurarea pazei și oferirea unui mediu protejat în școlile din sector, dar Clotilde Armand – argumentând că face ”economii” la bugetul local – a declanșat și permanentizat o situație îngrijorătoare.
Luni, 20 martie, au avut loc descinderi la 23 de adrese din București – mai multe informații AICI -, fiind reținuți fiul unui secretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și băiatul unei consiliere din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Potrivit surselor judiciare, cei doi ar fi făcut parte din această grupare care, începând cu anul 2022, ar fi vândut droguri de mare risc chiar în licee din București printre care se află și instituții situate în Sectorul 1.
”Reformele” Clotildei Armand și reducerea numărului de paznici din unitățile de învățământ
Ramona Porumb, viceprimarul Sectorului 1, îndreaptă un deget acuzator către Clotilde Armand, solicitând suplimentarea numărului de paznici în unitățile de învățământ, dar și instalarea de urgență a unor sisteme video de supraveghere.
Viceprimarul Sectorului 1 consideră că una dintre ”reformele” adoptate de Clotilde Armand după ce a preluat fotoliul de primar nu a făcut altceva decât să pună viața elevilor în pericol. Edilul a redus ”drastic” numărul de paznici din unitățile de învățământ, motivând că dorește să facă economie la bugetul local.
”Printre primele «reforme» adoptate de primarul Sectorului 1 la preluarea mandatului a fost reducerea drastică a numărului de paznici din unitățile de învățământ, cu scopul de a face economie la bugetul local.
Ce a reușit? A făcut economie pe siguranța elevilor noștri, punând în pericol viața acestora. Concret, în prezent numărul paznicilor din unitățile de învățământ din Sectorul 1 este INSUFICIENT pentru a putea urmări accesul elevilor/persoanelor străine la fiecare intrare, cele ai multe școli având 1 singur paznic la 2/3 zone de acces”, a notat Ramona Porumb pe pagina sa de socializare.
”V-ați făcut economia dorită! Aveți excedent de 746 de milioane! Gata!”
Ramona Porumb atrage atenția, totodată, că există un excedent bugetar de 746 de milioane de lei la Sectorul 1, iar Clotilde Armand ar trebui să ia în considerare solicitările repetate și să treacă la fapte.
Situația este critică, mai notează viceprimarul Sectorului 1, atâta vreme cât nu se poate verfica, permanent, ce fac elevii în timpul pauzelor, pe holuri sau în curtea școlii, iar școlile din Sectorul 1 al Capitalei trebuie să beneficieze de un mediu protejat.
”De asemenea, prin reducerea numărului paznicilor, activitatea elevilor în timpul pauzelor derulată în curtea școlii sau pe holuri, nu mai este verificată, aceștia rămânând în cea mai mare parte nesupravegheați.
Am solicitat în nenumărate rânduri primarului Sectorului 1, atât în scris, cât și în cadrul ședințelor de Consiliu Local, asigurarea pazei și oferirea unui mediu protejat în școlile din sector”, a mai notat Ramona Porumb pe pagina sa de Facebook.
”Acum, în al 12-lea ceas, solicit din nou! V-ați făcut economia dorită! Aveți excedent de 746 de milioane! Gata! Nu vă mai jucați cu siguranța și viața copiilor din Sectorul 1!”
Ramona Porumb, viceprimarul Sectorului 1
Citește și: