Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat, joi, că a solicitat Consiliului Uniunii Europene să susțină aderarea României la spațiul Schengen pe cale terestră până la finalul acestui an. Negrescu a subliniat că alegerile parlamentare din Austria, programate pentru sfârșitul săptămânii, reprezintă un moment-cheie pentru a deschide fereastra de oportunitate necesară supunerii la vot a aderării României. El a indicat două posibile date pentru acest vot: reuniunea Consiliului de Justiție și Afaceri Interne din 10 octombrie sau cea din decembrie.
Am solicitat Consiliului UE să susţină, anul acesta, aderarea României la spaţiul Schengen pe cale terestră. Alegerile parlamentare din Austria, care vor avea loc la finalul săptămânii, reprezintă un moment-cheie care ne poate oferi fereastra de oportunitate pentru a supune la vot aderarea ţării noastre la zona de liberă circulaţie fie la Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne din 10 octombrie, fie la cel din luna decembrie, a scris Victor Negrescu pe Facebook.
Europarlamentarul PSD a detaliat că ”nu există niciun argument pentru a bloca aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, iar situaţiile din Germania sau din Ungaria nu au legătură cu România şi nu pot să infirme rezultatele pozitive obţinute de noi”.
România a reuşit intrarea pe cale aeriană şi maritimă în spaţiul Schengen şi a demonstrat, prin implementarea proiectelor pilot finanţate de Comisia Europeană, că are frontiere sigure la cele mai înalte standarde existente la nivel european, a adăugat Victor Negrescu.