Victor Negrescu, despre negocierile privind aderarea la SCHENGEN: „Fie acceptam intrarea parțială, fie așteptam, cum așteptăm de 13 ani!”
Europarlamentarul Victor Negrescu a comentat, la Antena3, despre discuțiile referitoare la aderarea României la Schengen, oferind o serie de detalii necunoscute până acum publicului larg.
Într-o intervenție telefonică, el a explicat că în acest moment se discută în legătură cu intrarea României în Schengen doar cu aeroporturile, deci o aderare în etape.
„Vă pot spune că, deși au fost sărbătorile de iarnă, în ultimele zile s-a negociat insistent cu partea austriacă, fiind implicați, evident, reprezentanții României, reprezentanții Bulgariei, ai Comisiei Europene, ai președinției spaniole a Consiliului Uniunii Europene, în ideea de a avea un consens.
În momentul de față, există, de principiu, acest consens asupra unui document care să permită intrarea României spațiul Schengen, pe care aeriană și maritimă. Din ce înțeleg, a fost o negociere foarte dură, foarte dificilă. Erau multe elemente de clarificat, pentru că exista și această idee, a perspectivei de aderare pe cale terestră. Intrarea pe cale aeriană și pe cale maritimă conduce la intrarea României în tot ce înseamnă mecanisme specifice spațiului Schengen. Asta înseamnă că și consulatele românești vor fie incluse în acest tip de mecanism. Personalul abilitat pentru controlul frontierelor va fi inclus în toate aceste mecanisme, făcând, în opinia mea, intrarea pe cale terestră ireversibilă. Acum, când se va întâmpla intrarea pe cale terestră, urmează să vedem”, a explicat europarlamentarul.
Victor Negrescu: Rămâne de văzut dacă ne decuplăm de Bulgaria
Europarlamentarul a explicat că, din punctul său de vedere, această soluție de compromis era singura idee bună astfel încât România să nu continue la nesfârșit să aștepte intrarea în Schengen.
El spune că au mai fost state care au aderat etapizat la spațiul de liberă circulație, cum ar fi Austria, Grecia și Italia.
„Totodată, trebuie să spunem că aceasta era singura variantă: fie nu intram deloc, adică așteptam, cum am așteptat timp de 13 ani, fie făceam acest pas înainte.
Mai mult decât atât, România era conectată cu Bulgaria și aici aș putea spune că motivul pentru care nu am intrat total astăzi (în Schengen) este pentru că, în continuare, există reticențe exprimate de Austria vizavi de Bulgaria, vizavi de frontiera sa cu Turcia.
Momentan, am reușit să mergem împreună. Cu siguranță, vor fi discuții aprofundate anul viitor și se va discuta dacă intrăm împreună pe cale terestră, sau dacă vom intra separat”, a declarat Victor Negrescu.
Sursă imagine: MEDIAFAX FOTO