Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a scris miercuri pe Facebook că propunerea social-democraților prin care Planurile de Redresare și Reziliență pot fi modificate mai ușor a fost transpusă de Comisia Europeană în regulamentele europene.
Acesta a prezentat, totodată, principalele prevederi din amendament.
„Am reușit! Solicitările Partidului Social Democrat, cuprinse în amendamentul pe care l-am propus și negociat la nivel european, prin intermediul cărora Planurile de Redresare și Reziliență pot fi modificate mai ușor, au fost transpuse în regulamentele europene. Comisia Europeană tocmai a transmis către statele membre un nou ghid privind modul în care se pot face aceste modificări.
Câteva idei generale preluate din amendament și care sunt prevăzute în noul regulament:
– se recomandă ca toate modificările aduse planului să fie propuse până la data de 30 aprilie 2023. Este evident, astfel, că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene trebuie să inițieze de urgență demersul și să poarte negocieri, în beneficiul României, pentru a aduce modificările necesare. Este singura și ultima ocazie de a face acest lucru, ulterior o să fie imposibil de realizat;
– modificările pot fi justificate prin prisma impactului generat de războiul din Ucraina sau de schimbările în fluxurile economice și comerciale;
– obiectul optimizărilor poate avea în vedere atât proiectele, cât și reformele și trebuie să corespundă, în continuare, recomandărilor specifice de țară și elementelor generale din regulament, cu accent pe menținerea obiectivelor de mediu și a celor digitale;
– Comisia Europeană o să vină cu un răspuns mai rapid la aceste modificări și va sprijini statele membre în acest sens.
Se dovedește, încă o dată, faptul că Partidul Social Democrat este astăzi formațiunea politică care livrează cu profesionalism lucruri importante pentru România în plan european”, a scris Negrescu.Mai multe detalii pot fi accesate AICI.