Victor Ponta pe listele PSD?! Sorin Grindeanu: Listele n-au fost definitivate / Mihai Tudose: Din 1992 am văzut o mulțime de lucruri

Publicat: 30 09. 2024, 16:06
Actualizat: 30 09. 2024, 16:35

This browser does not support the video element.

Luni, liderii Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, au comentat speculațiile privind prezența fostului premier Victor Ponta pe listele partidului pentru alegerile parlamentare. Aceștia au subliniat că listele de candidați nu sunt încă definitive, lăsând deschisă posibilitatea ca Victor Ponta să fie inclus pe listele social-democraților.

Listele Partidului Social Democrat n-au fost definitivate. Așa cum bine știți, am avut acele discuții în weekend, urmează și în această săptămână să avem discuții, astfel încât să definitivăm lucrurile și să putem depune aceste candidaturi, a declarat Sorin Grindeanu refiritor la posibilitatea ca Victor Ponta să candidee pe listele PSD.

Prim-vicepreședintele PSD a îndemnat la răbdare, menționând că procesul este în plină desfășurare și că este necesar consensul organizațiilor județene: „Nu poate să vină Grindeanu, Tudose sau Ciolacu să zică că îl puneți pe X sau pe Y pe listă fără a avea un consens. Dorim să maximizăm scorul pe fiecare județ în parte”.

Mihai Tudose a adăugat că procesul de definitivare a listelor se va încheia conform termenelor legale și că, din experiența sa, modificările pot apărea până în ultima clipă.

Știți când rămân listele definitive? În termenul când spune legea. Credeți-mă, din ’92 am văzut o mulțime de lucruri schimbate, până și noaptea dinainte, a adăugat Mihai Tudose.

Sursa FOTO: Captură video – Facebook/PSD

CITEȘTE ȘI:

Victor Ponta: „Majoritatea politicienilor din PNL sunt acolo doar pentru că nu au mai prins LOC în PSD”

PSD merge cu Cristian Popescu Piedone, cap de listă la SENAT/ Liberalii îl voiau pe Iohannis la GIURGIU