Prima pagină » Actualitate » Victor Ponta, reacție după anunțul DEMISIEI lui Eduard Hellvig. „SRI s-a modernizat, în timp ce multe instituții publice s-au deteriorat”

Victor Ponta, reacție după anunțul DEMISIEI lui Eduard Hellvig. „SRI s-a modernizat, în timp ce multe instituții publice s-au deteriorat”

Victor Ponta, reacție după anunțul DEMISIEI lui Eduard Hellvig.

Victor Ponta, fost premier al României, nu se ferește să spună – așa cum recunoaște într-un mesaj postat pe facebook – că Eduard Hellvig merită felicitat pentru mandatul său în fruntea SRI. Acesta a mărturisit că, atât Eduard Hellvig, cât și George Maior, au dus SRI într-o reformă și o direcție pozitive pentru țara noastră. Reamintim că știrea zilei a venit chiar de la directorul Serviciului Român de Informații care a anunțat, în urmă cu puțin timp, că își încheie mandatul în fruntea SRI. Anunțul de renunțare la șefia SRI, după 100 de luni de la preluarea conducerii, a fost făcut, luni, în timpul unei declarații de presă susținute chiar la sediul central instituției.

Victor Ponta – fost premier și unul dintre cei care au lucrat cu Eduard Hellvig punctează în mesajul postat că, în ciuda faptului, că Serviciile de Informații nu sunt populare în nicio țară, sub conducerea lui Hellvig, „SRI s-a modernizat, în timp ce multe alte instituții publice s-au deteriorat în ultimii zece ani”, susține Victor Ponta.

„Problemele societății românești vin din calitatea actuală a liderilor politici”

„Știu că Serviciile de Informații nu sunt populare în nicio țară/ dar nu mă feresc să spun direct, cred că Eduard Hellvig ( ca și George Maior) a dus SRI într-o reformă și o direcție pozitivă pentru România și pentru rolul nostru în structurile internaționale.

SRI s-a modernizat, în timp ce multe alte instituții publice s-au deteriorat în ultimii 10 ani. Am lucrat cu E. Hellvig în politică și în Guvern – și cred că merită felicitat și pentru mandatul în fruntea SRI . Problemele societății românești vin din calitatea actuală a liderilor politici / anchilozarea administrativă / lipsa de sprijin și interes pentru economie/ distrugerea Educației și a Sistemului public de sănătate – poate aici schimbăm ceva”, a punctat fostul premier pe pagina sa de facebook.

Eduard Hellvig, cel de-al cincelea director al SRI

Eduard Hellvig a preluat conducerea SRI în data de 2 martie 2015 și, cu doar câteva minute în urmă, a anunțat că renunță la funcția de director al instituției, acesta fiind un gest de ”sănătate democratică.”

Prin Hotărârea nr. 15 a Parlamentului României, Eduard Hellvig a devenit cel de-al cincilea director al Serviciului Român de Informații, la data de 2 martie 2015, după demisia lui George Maior.

  • Eduard Hellvig a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj în anul 1997
  • A obținut titlul științific de doctor în științe politice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2009).
  • Și-a consolidat profilul academic în domeniul studiilor de securitate, urmând cursurile Colegiului Național de Apărare al Universității Naționale de Apărare „Carol I“ (2005-2006) și Programul pe probleme de terorism și studii de securitate (PTSS) organizat de Centrul European de Studii de Securitate „George C. Marshall“ din Garmisch-Partenkirchen, Germania (2006).

În legislatura 2004-2008, Eduard Hellvig a fost deputat în Parlamentul României, calitate în care a deținut funcția de secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (oct 2005 – sept 2008) și de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO (subcomisia pentru securitate).

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Eduard Hellvig a devenit unul dintre primii europarlamentari ai României – 1 ianuarie – 9 dec 2007.

”Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins. Aceasta este de fapt elefantul din încăpere și această discuție nu va putea fi evitată la nesfârșit” – Eduard Hellvig – octombrie 2022

 

CITIȚI ȘI:

BREAKING NEWS | Eduard Hellvig, directorul SRI, a anunțat că își încheie mandatul! LIVE TEXT: ”Este sănătos pentru democrație!” / ”Pietrificarea în funcţie nu este bună”

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și