VIDEO | 1.000 de grefieri au protestat la sediul ICCJ: „Este frustrant ca pe hârtie să ai un salariu și să primești mai puțin”

Publicat: 04 12. 2023, 15:11

This browser does not support the video element.

Aproximativ 1.000 de grefieri au protestat la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) din Bucureşti, nemulțumiți din cauza neplăţii integrale a salariilor şi a lipsei resurselor materiale necesare funcţionării, în condiţii normale, a activităţii instanţelor judecătoreşti.

„Este frustrant ca pe hârtie să ai un salariu și să primești mai puțin”

Unul dintre protestatarii care a participat la miting a precizat că nu există o comunicare eficientă între structurile statului.

„În acest moment solicităm ca Înalta Curte să intre în legalitate în ceea ce privește drepturile noastre salariale. Probleme sunt multe în sistem, începând de la condițiile de muncă la echipamente, consumabile. Sunt foarte multe. Avem grefieri care lucrează în subsol. Acum 8 ani am fost la un alt protest, iar pe pancarta mea scria: «Vreau să văd soarele». Așa este. Plec la 07:00 de acasă și la 17:00 de la muncă.

Iarna nu vezi soarele. Sunt multe probleme, dar ne-am obișnuit cu ele. În schimb, este frustrant ca tu, pe hârtie, să ai un salariu și să primești mai puțin. Nu există o comunicare eficientă între structurile statului. Nu am fost văzuți. Poate pentru că am stat acolo, în acele beciuri, unde lucrăm și au uitat de noi”, a spus unul dintre protestatari.

„Nu este vorba despre o majorare salarială, ci despre o corecție salarială”

Cătălin Trăistaru, președintele SNGJ Dicasterial, a precizat că de șase ani nu au existat creșteri salariale. Mai mult decât atât, acum, protestul nu se face pentru mărirea veniturilor, ci pentru o corecție salarială.

„Am venit astăzi să protestăm față de neplata integrală a salariilor în instanțele judecătorești pentru niciuna dintre categoriile care desfășoară activitate în instanțele de judecată, în speță judecători, grefieri sau funcționari publici față de lipsa fondurilor necesare pentru buna funcționare a activității instanțelor de judecată. Avem un buget insuficient pe baza căruia ne desfășurăm activitatea. Mai presus de asta, în anul 2023 nu au fost fonduri suficiente pentru plata drepturilor de natură salarială. Situația se prezintă în felul următor.

Încă din anul 2018, noi am reclamat faptul că salariile din Justiție sunt greșit calculate, urmare a legii salarizării. Au fost înghețate în sensul că timp de 6 ani de zile grefierii nu au avut o creștere salarială nici măcar de 1 leu, deși prețurile au crescut, inflația a crescut, salariile au rămas pe loc. Ne-am judecat. Am reușit să ne fie recunoscute în instanță drepturile salariale și a urmat punerea lor în executare. În anul 2023, toți angajatorii din justiție, în speță Curțile de Apel, au emis acte administrative de salarizare prin care au pus în executare hotărâri judecătorești definitive, iar de la acel moment până în momentul de față nu s-au asigurat fondurile pentru plata integrală a drepturilor salariale.

Nu este vorba despre o majorare salarială, este vorba despre o corecție salarială pentru că la momentul la care a fost elaborată legea salarizării în anul 2017, în Justiție, salariile nu țineau cont de o anumită valoare de referință sectorială”, a conchis președintele SNGJ Dicasterial, Cătălin Trăistaru.

„Nu am putut dialoga”

Cătălin Trăistaru a mai precizat că, până în acest moment, dialogul cu Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost posibil.

„În anul 2023, calitatea de ordonator principal de credite din Justiție a fost preluată de Înalta Curte de Casație și Justiție și am crezut că vom găsi un aliat în rezolvarea acestei probleme, însă tratamentul arătat de Înalta Curte față de sistemul judiciar a fost unul total diferit, din punctul nostru de vedere, cel puțin, în sensul că pentru aparatul propriu a reușit să găsească resursele financiare pentru plata integrală a salariilor, în timp ce, în țară, salariile au rămas pe loc și nu au fost asigurate.

Am solicitat public Înaltei Curți de Casație și Justiție să justifice motivele pentru care nu s-au asigurat fondurile. Nu am avut un răspuns până la acest moment. Nu am putut dialoga”, a completat acesta.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Consilier local din Baia Mare, filmat când amenință un dezvoltator imobiliar / „Ți-l anulez, man”/ Implicarea lui Cherecheș și legătura cu AUR

EXCLUSIV | 20 de ani de „război” pentru averea uriașă! Fiul celebrului afacerist român continuă lupta cu mama vitregă: „Doresc rejudecarea dosarului!”