VIDEO | Accident mortal în Argeș. Soacra unui lider politic local a murit
This browser does not support the video element.
Tragedie în familia unui lider politic din județul Argeș. Soacra acestuia, o femeie în vârstă de 77 de ani, a murit spulberată de o mașină pe un drum național.
Femeia a încercat să traverseze neregulamentar drumul, în încercarea de a ajunge la o vecină.
Tragedia a avut loc pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, în localitatea Bascov din Arșes.
Femeia, care se deplasa în baston, a vrut sa traverseze strada a fost lovită în plin de o mașină si aruncată pe caldarâm. Nu a avut nici o șansă de supraviețuire. Medicii care au fost solicitați la fața locului doar au constatat decesul.
„O femeie de 77 ani a traversat strada prin loc nepermis, fără să se asigure fiind acroșată de un conducător auto care circula dinspre Vâlcea spre Pitești”, a declarat cms Ștefan Iancu, de la Poliția Rutieră Argeș, pentru GÂNDUL.
Rudele femeii spun că zona este una extrem de periculoasă și ca administratorul soselei nu a luat nici măcar măsura unui iluminat mai bun.
„A plecat din curte să treacă strada la o vecină. I-am spus de mai multe ori să nu circule noaptea, pentru că traficul este foarte mare. Șoseaua asta a morții aluat multe suflete. Guvernanții ar trebui ca drumul să fie iluminicat mai bine, să fie făcute mai multe treceri de pieteni”, a spus Gheorghe Dinescu, ginerele femeii și președinte PNȚCCD Argeș, pentru GÂNDUL.
Femeia, în vârstă de 77 de ani, locuiește în Pitești și era în vizită în comuna Bascov.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.