Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Alexandru Rafila: România are 36 de paturi pentru „marii arși”. Care sunt ambițiile Ministerului Sănătății pentru 2025?

VIDEO | Alexandru Rafila: România are 36 de paturi pentru „marii arși”. Care sunt ambițiile Ministerului Sănătății pentru 2025?

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat la finalul ședinței de guvern de joi, că România dispune de 36 de paturi pentru „marii arși”. Ministrul a precizat că în 3 spitale din țară, vor fi înființate, până în februarie 2025, alte 26 de locuri.

Alexandru Rafila a făcut joi, o radiografie completă a situației paturilor de „mari arși” din România, în contextul recentei explozii de la Crevedia. Ministrul a precizat că țara noastă dispune în acest moment de 36 de paturi pentru tratarea victimelor cu arsuri grave, respectiv:

6 paturi la Spitalul Floreasca

5 paturi la Spitalul de Arși din Capitală

5 paturi la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași

5 paturi la Spitalul Pius Brînzeu din Timișoara

5 paturi la Spitalul Bagdasar Arseni

10 paturi de pediatrie la Spitalul Grigore Alexandrescu

Ministerul are în plan construcția a încă 26 de paturi până în 2025

Alexandru Rafila a precizat și intențiile pe care Ministerul le are în vederea suplimentării paturilor de „mari arși” din România. Acesta precizează că lucrările au început la Spialul din Timișoara, acolo unde 6 paturi pentru pacienții cu arsuri critice vor fi înființate până în februarie 2025.

Același termen de finalizare este estimat de ministru și pentru alte două spitale din țară. Este vorba despre 5 paturi care ar urma să fie construite la Spitalul din Târgul Mureș și alte 15 paturi de „mari arși” – paturi pentru pediatrie – la Spitalul Grigore Alexandrescu din București. Rafila a estimat termenul de finalizare pentru toate cele 3 Spitale ca fiind, februarie 2025.

Rafila a ținut să precizeze că proiectele de extindere ale paturilor pentru pacienții cu arsuri grave din cele 3 spitale care urmează să intre în construcție, a fost îngreunat de predecesorii săi, făcând aluzie la miniștrii USR.

„Noi (n.r. – Ministerul Sănătății) am început în mod efectiv construcția celor trei mari centre de arși de la Timișoara, Târgu Mureș și București la Grigore Alexandrescu, care fuseseră abandonate de cei care au condus Ministerul Sănătății până la sfârșitul anului 2021”, a transmis Alexandru Rafila.

În România se înregistrează anual între 600 și 800 de cazuri de mari arși, cele mai multe din Europa, dar țara noastră încă nu are în acest moment niciun centru performant specializat în tratarea marilor arși.

România ar fi trebuit să construiască, încă din anul 2014, când a fost aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, 4 centre pentru pacienții mari arși – două la București, unul la Timișoara și unul la Târgu Mureș.

CITIȚI ȘI:

Alți doi pacienți au fost externați în urma tragediei de la Crevedia. Ministrul Rafila a vizitat miercuri victimele aflate în stare critică

Alexandru Rafila: „Unii medici vin din timpul lor liber să-și trateze pacienții, alții refuză să-i vadă. Sistemul de sănătate se va schimba”

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și