VIDEO | Alexandru, tânărul lovit cu mașina de Monica Odagiu, a fost condus pe ultimul drum. „Era un copil foarte cuminte, îl cunoștea toată lumea”

Publicat: 12 04. 2023, 20:12

This browser does not support the video element.

Alexandru, tânărul care s-a stins din viață la doar 33 de ani, după ce a ajuns în fața mașinii conduse de actrița Monica Odagiu, care nu l-a mai putut evita, a fost condus, miercuri, pe ultimul drum. Rudele și prietenii apropiați ai acestuia au fost prezenți la înmormântarea care a avut loc la Cimitirul Vest din București, pentru a-și lua rămas bun de la cel pe care l-au descris drept „un copil foarte cuminte”, pe care „îl cunoștea toată lumea”.

Zeci de prieteni și apropiați ai lui Alexandru au venit la cimitirul din zona Centurii Capitalei, pentru a depune flori și coroane la căpătâiul acestuia. În semn de omagiu față de tânăr, câțiva prieteni de-ai lui au îmbrăcat tricouri pe care era inscripționată o fotografie cu chipul lui Alexandru.

Prietenul cel mai bun al lui Alexandru spune că a fost primul care a primit vestea decesului și susține că tânărul nu s-a aruncat în fața mașinii actriței Monica Odagiu, ci s-a dezechilibrat, pentru că „i s-a făcut rău”.

„Nu a fost dat afară de la serviciu, să se știe. A fost doar trimis la vestiar, i s-a făcut rău, a ieșit până afară și de acolo a plecat la aer. S-a așezat pe bancă, la Luterană, după care s-a ridicat să plece spre cazino sau spre casă – nu știe nimeni unde voia să plece – s-a dezechilibrat și s-a întâmplat accidentul”, a spus prietenul lui Alexandru.

Întrebat dacă Alexandru se afla în stare de ebrietate în ziua în care a avut loc accidentul, prietenul victimei a precizat: „Nu, fusese cu o seară înainte, deci era mahmur după băutură. Deci, doar îi era rău. Băuse cu niște prieteni de-ai noștri comuni”.

„Nu avea probleme absolut deloc. Era un copil foarte cuminte”

În ceea ce privește posibilitatea ca accidentul să fi putut fi evitat de către Monica Odagiu, bărbatul a spus: „La cum s-a dus, nu cred. Deci, persoana care a dat peste prietenul meu cel mai bun, peste Alex, nu avea cum să evite accidentul”.

„Nu avea probleme absolut deloc. Era un copil foarte cuminte, îl cunoștea toată lumea, după cum observați că am venit toți prietenii lui, toți cunoscuții. Nu avea niciun fel de problemă. Probabil el s-a dus și a stat în stație la Luterană, până să-și mai revină, dar nu și-a revenit”, a mai adăugat bărbatul.

Întrebat de ce crede că nu a așteptat să vină ambulanța care fusese solicitată pentru Alexandru, cu două ore înaintea tragediei, prietenul victimei a specificat: „Pentru că se simțea rău și a ieșit la aer, vă dați seama. Dacă te simți rău, nu cauți să ai aer curat?”.

„Nu a plecat cu nicio geacă și a plecat, am impresia, cu o pereche de adidași care semănau cu ai lui, erau la fel ca ai lui”, a mai spus bărbatul, întrebat dacă este adevărată ipoteza conform căreia Alexandru ar fi plecat în stația Luterană cu geaca și adidașii unui coleg, cu două numere mai mari, care l-ar fi făcut să se împiedice și să ajungă direct în fața mașinii Monicăi Odagiu.

„Alexandru nu era băut, era doar după o seară de băutură”

„În momentul acela, el nu era băut, era doar după o seară de băutură. Nu avea niciun fel de problemă de sănătate (n.r. – Alexandru), era super, era fratele meu. Eu am copilărit cu el, îl știu de când ne-am născut, era mai mic decât mine cu un an”, a mai spus tânărul.

Anterior, surse din anchetă și persoane apropiate bărbatului au dezvăluit, pentru Gândul, că șeful cazinoului unde Alexandru lucra a solicitat o ambulanță, la ora 14:35, la adresa de pe Calea Victoriei, cu aproape două ore înainte ca accidentul să aibă loc.

Deși echipajul de la ambulanță a ajuns în scurt timp la adresa indicată, Alexandru nu a mai fost de găsit, în ciuda eforturilor unui coleg de a-l căuta în împrejurimi. În jurul orei 16, a fost solicitat un al doilea echipaj medical, fiind anunțat accidentul rutier în urma căruia tânărul și-a pierdut viața.

Camerele de supraveghere din zonă îl surprind pe Alexandru în timp ce stă pe banca din stația de autobuz dezafectată, aflată la mică distanță de o trecere de pietoni de pe strada Știrbei Vodă. La un moment dat, tânărul se ridică de pe bancă, se apleacă, face în poziția asta doi-trei pași și se prăbușește spre stadă, unde este lovit de mașina condusă de actrița Monica Odagiu, care nu-l mai poate evita.

Polițiștii au ridicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere și, în prezent, investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul mortal.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Alexandru a fugit de ambulanța care l-ar fi putut salva și a ajuns în fața mașinii Monicăi Odagiu. Reconstituirea ultimelor 2 ore de viață

VIDEO | Au apărut primele imagini cu accidentul în care a fost implicată actrița Monica Odagiu. Gestul făcut de victimă, înainte de impactul fatal

FOTO-VIDEO | Monica Odagiu, implicată într-un grav accident rutier lângă Ateneul Român. Actrița a lovit mortal un bărbat de 33 de ani