VIDEO | Angelina Jolie a pledat în Congresul SUA pentru o nouă lege împotriva violenței domestice
Actrița Angelina Jolie a susținut, miercuri, un discurs vehement în fața Congresului american, unde a cerut adoptarea de urgență a unei noi legi împotriva violenței domestice asupra femeilor.
Miercuri, un grup bipartizan de senatori americani a introdus o propunere pentru reautorizarea legii din anii 1990, care extinde protecția pentru victimele violenței domestice și sexuale, scrie The Independent.
Legea a fost blocată în 2019, din cauza opoziției republicanilor. Inițiativa de actualizare a Legii a fost anunțată de senatorul Dick Durbin. Alături de el au fost colegi democrați și republicani, supraviețuitori ai violenței domestice și Jolie.
Jolie: „Te gândești că nu valorezi prea mult”
„Mă aflu aici, în centrul de putere al națiunii noastre și nu mă gândesc decât la toți cei care au fost determinați să se simtă fără ajutor, de către abuzatorii lor, de către un sistem care a eșuat în a-i proteja”, a declarat Jolie.
„Părinții ai căror copii au fost uciși de un partener violent, femeile care au suferit de pe urma violenței domestice și nu sunt crezute, copiii care au suferit traume pe viață, în mâinile celor mai apropiați de ei”.
Angelina Jolie le-a cerut senatorilor americani să adopte legea: „E unul din cele mai importante voturi pe care le puteți da anul acesta în Senat”.
„În timp ce Congresul tace, după ce a fost prea ocupat, timp de zece ani, să reînnoiască legea violenței domestice împotriva femeilor, victimele se simt nebăgate în seamă. Te gândești: „Cred că abuzatorul meu are dreptate, cred că nu valorez foarte mult…”, a conchis actrița Angelina Jolie.
„După cum știu prea bine supraviețuitorii abuzului, victimele sistemului nostru eșuat nu au dreptul să fie revoltate. Trebuie să fii calm, răbdător, să ceri frumos. Dar încercați voi să fiți calmi când cineva vă ține capul sub apă. Încercați voi să fiți calmi când sunteși martori la rănirea unei persoane dragi vouă!”, a mai declarat Jolie.
„Încercați să fiți calmi când cineva vă strânge de gât”
„Încercați voi să fiți calmi când sunteți strangulați, aveți curajul să veniți în față, să descoperiți că șansele să dovediți abuzul sunt nule, deoarece nimeni nu ia în seamă modurile diferite în care sunt răniți negrii sau mulatrii, nimeni nu verifică așa cum trebuie rănile”, a declarat starul.
Jolie a vorbit și despre părinții ai căror copii au fost uciși în urma unor acte de violență domestică. Încercând să-și stăpânească lacrimile, actrița a adăugat: „Și cel mai important, vreau să fiți conștienți… de copiii care sunt îngroziți și suferă acum. Și de oamenii pentru care legea vine prea târziu.”
„Femeile care au suferit într-un sistem cu susținere limitată sau inexistentă, care încă mai poartă stigma abuzului, adulții care au supraviețuit abuzului și sunt mai puternic, dar nu datorită sistemul de protecție a copilului, femeile și copiii care au murit și care puteau fi salvați, despre ei vă vorbesc azi”, a adăugat Jolie.
Legea, care a fost introdusă inițial în Senat în 1990 de actualul președinte american Joe Biden, pe atunci senator de Delaware, are ca scop reducerea violenței domestice și sexuale și îmbunătățirea răspunsului autorităților prin programe de tip grant.
O versiune a fost inclusă într-o legislație, de către președintele de atunci, Bill Clinton, care a trecut-o în 1994. În ultimii 28 de ani, Congresul a reautorizat de trei ori legea privind violența împotriva femeilor.