VIDEO | Asistați sociali din județul Dolj, cazați în CONDIȚII inumane. Stau într-o baracă din metal, fără apă sau toaletă

Publicat: 23 08. 2023, 16:21

This browser does not support the video element.

Primarul din localitatea Pielești din Dolj a cazat asistații sociali într-o baracă metalică, fără baie, fără apă curentă, iar acum căldură este sufocantă. Două femei, mamă și fiica, aceasta din urma fiind cu handicap trăiesc aici în aceste condiții pentru ca nu au locuință.

Constantina și fiica ei trăiesc în condiții greu de descris. După ce ani de zile au locuit într-un imobil al primăriei, autoritățile locale le au mutat de doua luni aici pentru că locuința se degradase, dar aici condițiile sunt și mai groaznice.

Acum primăria vrea sa le cumpere un modul, însă până atunci trăiesc în aceste condiții.

„Primăria i-a preluat într-un imobil al instituției, au stat până acum o lună și jumătate, fiul a decedat, imobilul în care locuiau a avut o stare deplorabilă. Nu există o pompă de apă în vecinătate, s-a optat pentru un container. S-au mobilizat și vecinii pentru a le furniza alimente”, spune Sincron-Ștefan Libieru, asistent social la Primăria Pielești.

Conducerea Direcției Sociale de Asistență și Protecția Copilului Dolj a demarat o deja anchetă în acest sens.