VIDEO Au pierdut toată agoniseala. INCENDIUL a mistuit două locuințe ale unei familii din Argeș
This browser does not support the video element.
O gospodărie din județul Argeș a fost mistuită de flăcările care au cuprins două locuințe, pe timpul nopții. Vecinii au fost cei care au văzut flăcările uriașe și au sunat la 112.
În casă erau două femei cu doi copii. Aceștia au fost salvați, dar pagubele sunt foarte mari. Flăcările au distrus ambele case și mai multe anexe.
Incendiul a izbucnit în jurul 04:30, în localitatea argeșeană Berevoești. Vecinii au alertat pompierii care s-au deplasat cu trei autospeciale de intervenție. La sosirea lor, ardeau construcțiile din toată gospodăria.
“Patru echipaje de pompieri de la Detașamentul Câmpulung și Punctul de Lucru Aninoasa au fost solicitate să intervină în localitatea Berevoești cu trei autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat pentru stingerea unui incendiu care se manifesta cu flacără deschisă la două locuințe și o anexă gospodărească, toate pe o singură proprietatea.
Nu au fost victime, iar pe timpul intervenției salvatorii au evacuat o parte din obiectele de mobilier și aparate electrice din interiorul unei locuințe. În locuințe se aflau patru persoane, două femei și doi copii.Incendiul a fost observat de vecini”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș.
Incendiul s-a propagat de la acoperișurile construcțiilor și în interiorul acestora, după ce tavanele s-au prăbușit. Pompierii argeșeni au acționat timp de aproximativ trei ore.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de la coșul de fum al uneia dintre locuințe.