VIDEO | Ce obiective turistice din Roma pot fi vizitate gratuit. De la Colosseum, Columna lui Traian și Fontana di Trevi la Panteon și Vatican

Publicat: 23 07. 2023, 10:00

Roma este un oraș scump, iar biletele de intrare la muzee sau în clădiri emblematice pot ajunge la sume importante de bani. Însă, orașul în sine este un muzeu în aer liber, în care poți admira o mulțime de obiective turistice fără să cheltuiești niciun euro. Așa că am alcătuit o listă cu obiective turistice care pot fi vizitate gratis în Roma.

Pentru cei care vor să ia pulsul orașului atunci când ajung la Roma, indicat ar fi să se plimbe pur și simplu pe străzile sale. Dincolo de obiectivele turistice, la care se înghesuie toată lumea și pentru care trebuie să aștepți ore bune la coadă pentru a intra, pe orice stradă mai mică sau mai mare ai ajunge, vei avea ocazia să găsești o clădire care îți taie răsuflarea prin arhitectură și grandoare.

Poți descoperi Roma și istoria sa impresionantă doar luând la pas străzile sale, fără să cheltuiești o mulțime de bani pe biletele de intrare în muzee și fără să pierzi timp prețios așteptând la coadă. Desigur, există și varianta de bilete care îți permit să nu aștepți la rând, doar că nu peste tot ai această soluție la îndemână. Oricum, pentru acest serviciu, denumit „skip the line”, trebuie să scoți bani în plus din buzunar.

Dar, pentru cei care nu au decât două-trei zile la dispoziție să descopere frumusețile capitalei fostului Imperiu Roman, iată o listă de 13 locuri emblematice și obiective turistice care pot fi vizitate gratis în Roma.

Piața Navona, vechiul stadion al lui Domițian din secolul I

Piața Navona este una dintre principalele destinații turistice ale Romei, spectaculoasă mai ales seara, când o mulțime de artiști își expun picturile, cântă sau susțin diverse spectacole. Această piață este amplasată pe locul fostului Stadion al lui Domițian, construit în secolul I d.Hr. și urmează conturul deschis al stadionului. Aici, vechii romani obișnuiau să urmărească diverse competiții.

În mijlocul pieței se află o fântână superbă, “Fontana dei Quattro Fiumi“ („Fântâna celor patru fluvii“), construită în secolul al XVII-lea. Fântâna reprezintă simbolic cele patru fluvii importante ale continentelor cunoscute atunci: Dunărea (Europa), Nilul (Africa), Gange (Asia) și Rio de la Plata (America).

Piața Navona din Roma

Bazilica Santa Maria Maggiore, una dintre cele mai vechi edificii ale Romei

Aflată în apropierea Gării Termini, Bazilica Santa Maria Maggiore este una dintre cele patru bazilici papale. Datează din secolul al V-lea și este înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului mondial. Edificiul a fost construit în timpul papei Sixtus al III-lea, după ce, în anul 431, Sinodul de la Efes a proclamat-o pe Fecioara Maria ca „Născătoare de Dumnezeu“.

Construcția a fost ridicată în urmă cu aproape 1.600 de ani, între 432-440, fiind păstrată până în prezent, chiar de la începuturile creștinismului. Bazilica este impresionantă nu doar prin arhitectură, ci și prin mozaicurile, picturile și sculpturile din interior. Se spune că tavanul edificiului ar fi fost decorat cu o parte din primul aur adus din America.

Altarul mare al acestei bazilici este utilizat doar de Papă sau de un preot care a primit permisiunea Papei. Este un obicei ca Suveranul Pontif să ia parte la o masă tradițională aici, an de an, la data de 15 august, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului.

Cei care nu au prins bilete la Capela Sixtină din Vatican sau nu au vrut să achiziționeze unul, pot vedea gratuit Capela Sixtină din interiorul Bazilicii Santa Maria Maggiore, acolo unde se află moaștele Papei Pius al V-lea. Pe lângă aceasta, mai există alte trei capele spectaculoase ce pot fi admirate în interiorul bazilicii.

Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma

Acquario Romano, o clădire ce a găzduit cândva un acvariu

O altă clădire veche și impresionantă care poate fi văzută gratis în Roma este Acquario Romano. Situată chiar lângă Gara Termini și foarte de aproape de Bazilica Santa Maria Maggiore, la aproximativ 600 de metri, clădirea a fost construită în anii 1885-1887 și a găzduit, pentru câțiva ani, un acvariu.

Ulterior, a fost folosită ca loc pentru târguri și expoziții. După o perioadă de abandon, a fost restaurată și folosită ca muzeu sau loc pentru spectacole și concerte, datorită formei sale circulare. În interior pot fi admirate mozaicuri, picturi și sculpturi impresionante, cu tematică marină.

Acquario Romano, clădire istorica din Roma, folosită în prezent pentru evenimente culturale

Colosseum, simbolul Imperiului Roman de aproape 2.000 de ani

Colosseumul este emblema Romei și totodată simbolul Imperiului Roman. Construcția, grandioasă chiar și pentru vremurile noastre, a fost înălțată în urmă cu aproape 2.000 de ani.

Arena găzduia în antichitate celebrele lupte de gladiatori și diverse spectacole publice, la care participau între 50.000 și 80.000 de spectatori. Accesul se realiza pe baza unor bucăți de ceramică, numerotate, similare cu biletele din ziua de azi, care indicau zona și locul unde poate sta posesorul. Accesul în interiorul arenei se face și astăzi pe baza biletelor, însă poate fi admirat și prin exterior, desigur, gratuit.

Chiar dacă o parte importantă a Colosseumului s-a prăbuși, din cauza cutremurelor în special, forma sa originală încă poate fi admirată. Arena are 189 m lungime și 156 m lățime, aria sa fiind de 6 hectare. Perimetrul original are 545 m, iar înălțimea zidului exterior este de 48 m.

Colosseum, clădire emblematică a Romei

Arcul lui Constantin, ultimul monument grandios al Romei imperiale

Acest arc de triumf, înălțat în anul 315, este ultimul monument de mari dimensiuni al Romei imperiale. Clădit chiar lângă Colosseum, monumentul evocă victoria împăratului Constantin cel Mare asupra lui Maxentius, împărat al Romei între anii 306-312, în Bătălia de la Podul Milvian.

Arcul are o înălțime de 21 m, o lățime de 25,9 m și o adâncime de 7,4 m. Are trei arcuri, cel central este de 11,5 m înălțime și 6,5 m lățime, iar arcadele laterale sunt cu înălțime de 7,4 m și lățime de 3,4 m fiecare. Secțiunea centrală a mansardei este flancată de basoreliefuri și statui de daci evocând realizările militare ale împăraților Marcus Aurelius și Traian.

Forumurile Imperiale, locurile în care odinioară se aduceau ode împăraților

Forumurile Imperiale sunt o serie de piețe monumentale adiacente vechiului Forum Roman, construite între anii 46 î.Hr. și 113 d.Hr., în centrul Romei. Primul (Forumul lui Cezar) a fost realizat de împăratul Gaius Iulius Caesar și servea ca loc de propagandă personală. Ulterior, alte trei forumuri au mai fost construite de împăratul Augustus, împăratul Vespasian și împăratul Domițian.

Ultima amenajare adusă acestei zone a fost în anii 112-113, de împăratul Traian. Acesta a amenajat Forumul ce-i poartă numele cu ocazia cuceririi Daciei, iar decorațiunile celebrau victoriile sale militare.

Astăzi, în zona acestor vechi forumuri, zeci de artiști își expun operele și susțin o serie de spectacole stradale. De asemenea, aceste forumuri pot fi văzute gratuit, de pe strada principală care coboară dinspre Colosseum către Columna lui Traian.

Columna lui Traian, visul împlinit al lui Badea Cârțan

Celebra Columnă a lui Traian se află, de asemenea, destul de aproape de Colosseum. A fost finalizată în anul 113 și are atât rolul de a evoca victoriile romanilor împotriva dacilor, cât și de a servi ca mausoleu, cenușa împăratului Traian fiind depusă în încăperea de la bază.

Columna are o înălțime de aproximativ 40 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara. Pe Columnă sunt prezentate 155 scene și 2662 de figuri omenești, de circa 60-75 cm înălțime. Practic, este o carte de istorie a războaielor daco-romane, gravată în spirală, care îl prezintă pe Traian triumfător deasupra Columnei. Statuia lui Traian a fost topită, în Evul Mediu, iar acum, deasupra Columnei se află o statuie a Sfântului Petru.

În anul 1896, Badea Cârțan, cunoscut drept țăranul care a luptat pentru independența românilor din Transilvania, trecea granițele țării și străbătea drumuri necunoscute, pe jos, pentru a-și îndeplini un vis: să vadă Columna lui Traian. Obosit după atâta drum, Badea Cârțan a adormit la poalele Columnei. Italienii au fost impresionați de povestea sa, iar ziarele de la acea vreme au scris mult despre gestul său titrând că „Un dac a coborât de pe Columnă”.

În anul 1899, Badea Cârțan a revenit la Roma, la Congresul Orientaliștilor, unde a fost prezentat drept un document viu. Era dovada clară a asemănării cu basoreliefurile columnei și a originii daco-romane a poporului român.

Columna lui Traian, din Roma, ilustrează războaiele daco-romane

Monumentul Vittorio Emanuele II, o construcție grandioasă, în întregime din marmură

Această clădire impresionantă se mai numește “Altarul patriei” și a fost construită în cinstea primului rege al Italiei unite, Victor Emanuel al II-lea. Structura gigant construită din marmură albă marchează independența italiană. Se află la doar câțiva metri de Columna lui Traian, cele două monumente fiind despărțite practic de strada Via dei Fori Imperiali, stradă care face legătura cu Forumurile Imperiale.

Construcția Monumentului Național Victor Emanuel al II-lea a început în anul 1885 și inaugurarea a avut loc în 1911. Este un monument impresionant, cu o înălțime de 80 de metri și o lățime de 120 de metri, construit din marmură albă de Botticino, decorat cu numeroase statui alegorice și basoreliefuri.

În interiorul construcției se poate vizita, gratuit, un muzeu dedicat istoriei unificării Italiei, iar cei care urcă pe acoperiș pot admira o priveliște superbă a Romei.

Monumentul lui Vittorio Emanuele al II-lea, din Roma, este denumit și Altarul Patriei

Fontana di Trevi, fântâna de la capătul apeductului construit în anul 19 î.Hr.

Este cea mai cunoscută și probabil și cea mai frumoasă fântână arteziană din Roma, ce se află la capătul unui apeduct construit în anul 19 î.Hr. Acest apeduct aduce apă de la izvoarele Salone, aflate la aproximativ 20 km depărtare de Roma și aprovizionează fântânile din centrul istoric al capitalei.

Fontana di Trevi a fost construită în stil baroc și a fost finalizată în anul 1762. Legenda spune că cel care aruncă o monedă în fântână se va întoarce la Roma. Condiția este ca moneda să fie aruncată peste umăr, cu spatele la fântână.

Fontana di Trevi, cea mai cunoscută fântână arteziană din Roma

Panteonul din Roma, una dintre cele mai mari construcții de beton din lume

În latină și în greaca veche, Panteon înseamnă “templul dedicat tuturor zeilor”, iar până în secolul al XX-lea a fost cea mai mare construcție de beton din lume. Este cea mai bine conservată clădire romană cu acoperișul original intact. Cupola din beton este relativ ușoară, pentru că în compoziția betonului nu s-a folosit pietriș, ci o serie de minerale ușoare formate din sedimentele erupțiilor vulcanice bazaltice.

Cu toate că în mijlocul cupolei există o deschizătură prin care pătrund razele soarelui, dar și picăturile de ploaie, clădirea a rămas intactă. Asta pentru că în podeaua Panteonului există un sistem de scurgere care face ca, în zilele ploioase, apa să se scurgă imediat și să nu afecteze construcția.

Până în vara acestui an, intrarea în Panteon era gratuită, ulterior fiind introdusă o taxă de 2 euro pentru vizitare.

Panteonul din Roma are o deschidere circulară în acoperiș prin care pătrund lumina și apa

Piața Spaniei, unul dintre cele mai frumoase locuri de întâlnire de astăzi

Printre cele mai populare locuri de întâlnire din Roma de astăzi este Piața Spaniei, un loc idilic, perfect pentru recreere, înțesat cu cafenele și florării. Celebrele Trepte Spaniole, construite între anii 1723 și 1725, obeliscul și biserica atrag zilnic o mulțime de turiști și fotografi care imortalizează priveliștea de neegalat ce se poate admira din vârful scărilor.

Treptele spaniole nu s-au numit dintotdeauna așa. Ele au primit această denumire după Ambasada Spaniolă de Bourbon.

Piața Spaniei din Roma

Castelul Sant Angelo, clădirea care a pus capăt epidemiei de ciumă de la Roma

Castelul Sant Angelo este o clădire impunătoare de pe malul râului Tibru, legată de Vatican printr-un coridor secret, cunoscut sub numele de Passetto di Borgo. Coridorul a fost folosit de Papa Clement al VII-lea și de Garda Elvețiană, pentru a se retrage din calea armatei lui Charles de Bourbon, în timpul invaziei Romei din 1527.

Castelul a servit, mai întâi, drept mausoleu, apoi a devenit parte din zidul orașului și, ulterior, a fost transformat într-o fortăreață. În cele din urmă a ajuns să servească drept reședință papală, pentru ca mai apoi să devină închisoare militară.

În zilele noastre, este un muzeu național ce atrage un număr impresionant de turiști din toată lumea. Intrarea în castel se plătește, dar exteriorul poate fi admirat gratuit și este spectaculos. Podul din fața castelului are de-o parte și de cealaltă statui ce înfățișează îngeri. Legenda spune că, în anul 590, un înger și-a făcut apariția în vârful fortăreței și, în mod miraculos, a pus capăt epidemiei de ciumă care infestase întregul oraș.

Castelul Sant’Angelo din Roma

Vatican, cel mai mic stat independent ce măsoară mai puțin de un kilometru pătrat

Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Întregul teritoriu se întinde pe aproximativ jumătate de kilometru pătrat, micul stat fiind condus de către episcopul Romei, Papa. În Vatican se poate intra gratis, însă cei care vor să viziteze Capela Sixtină cu Muzeele Vaticanului, precum și Gradinile Vaticanului, trebuie să cumpere bilete.

De asemenea, Piața San Pietro poate fi văzută gratis, alături de Bazilica San Pietro.

Majoritatea agențiilor de bilete vând pachete în care sunt incluse mai multe obiective, printre care și Bazilica San Pietro. Numai că, cei care vor să vadă doar biserica nu trebuie să plătească nimic, ci trebuie doar să se așeze la coadă și să aștepte să intre.

Vatican – Piața San Pietro

FOTO: GÂNDUL / Andreea Țuțulan


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Cum se circulă la Roma. Majoritatea autoturismelor sunt lovite, iar autobuzele depășesc de multe ori limita de viteză

EXCLUSIV VIDEO | Constantin Ghinea Dumitrache, artistul comparat cu marele Tudor Gheorghe, și-a transformat atelierul de lucru într-un mic muzeu al satului – GALERIE FOTO

EXCLUSIV VIDEO | Istoria uitată a micului oraș din România unde mergeai pe stradă și te puteai întâlni cu George Enescu, Nicolae Iorga, I.L. Caragiale și chiar cu regele

EXCLUSIV VIDEO | Cât costă să construiești o casă în 2023 față de 2020. Diferențe uriașe de preț la materiale și mâna de lucru