Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Cum l-au surprins polițiștii pe un șofer din Dolj. Au rămas uluiți când au văzut ce avea bărbatul lângă el

VIDEO | Cum l-au surprins polițiștii pe un șofer din Dolj. Au rămas uluiți când au văzut ce avea bărbatul lângă el

Un șofer din județul Dolj a fost surprins de polițiști în timp ce dădea o adevărată „petrecere” în mașină, cu bere, friptură și muzică asurzitoare.

Cu friptura pe scaun, sticla de bere în suport, muzica lăutărească la maximum și mâna stângă pe volan. Așa conducea un șofer din Dolj, surprins de polițiști în trafic.

Petrecărețul de 48 de ani a fost oprit de polițiștii rutieri de la Secția 7 Plenița din Dolj, după ce a fost văzut circulând haotic pe un drum județean. Oamenii legii au rămas uluiți când au văzut „bairamul” din mașină.

În urma mai multor verificări s-a descoperit faptul că șoferul respectiv nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice și, evident, era băut, aparatul etilotest indicând o concentrație de 1,53 mg alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Întâmplarea, făcută publică de Sindicatul Europol: „Nu este o poveste gogonată…”

„O friptură pe scaunul din dreapta, sticla de bere în suport, țigara aprinsă în mâna dreaptă, muzica lăutărească la maximum iar cu mâna stânga învârtea de volan.

Nu este vreo poveste gogonată, ci un scenariu întâlnit de colegii noștri de la Secția 7 Plenița din Dolj. Mai exact, este vorba despre un bărbat de 48 ani care, cel mai probabil a vrut să fie alături de polițiști, să sărbătorească și el Ziua Poliției Române.

Colegilor noștri, Nicușor și Ruxandra, le-a atras atenția un autoturism care circula haotic pe un drum județean. După ce au procedat la oprirea șoferului, au avut surpriza să constate că bărbatul aflat la volan dădea o “petrecere” privată, cu friptură, bere și muzică.

Dincolo de ridicolul situației, colegii noștri au constatat că bărbatul nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice și avea o concentrație de 1,53 mg alcool pur în aerul expirat.

Acest inconștient putea să genereze o tragedie pe drumul public, mai ales că circula ziua în amiaza mare când nivelul traficului auto și pietonal era ridicat. Felicitări pe această cale lui Nicușor și Ruxandrei pentru flerul de care au dat dovadă, dar și pentru faptul că l-au condus direct în arest pe șoferul de ocazie, fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.”, a scris Europol pe Facebook.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele