VIDEO EXCLUSIV | Așa se vandalizează un metrou în București. Mai mulți tineri, filmați în timp ce vopsesc un vagon CAF pe Magistrala Pipera – Berceni
This browser does not support the video element.
Mai mulți tineri din București au vandalizat luni seară un vagon CAF pe Magistrala 2, în stația Dimitire Leonida din sudul Capitalei. Totul a fost surprins pe cameră.
Din imaginile publicate în premieră de Gândul se poate vedea cum mai mulți tineri, cu fețele acoperite, se năpustesc asupra metroului abia intrat în stație, și în mai puțin de două minute reușesc să-l vopsească cu spray-uri de graffiti.
Mecanicul trenului a fost sfătuit de un operator, care urmărea în timp real acțiunea tinerilor, să nu părăsească cabina.
„Nu te duce la ei, stai acolo în cabină”
„Debarcă călătorii, anunță călătorii (…) deschide ușile, dă călătorii jos, te vei retrage în depoul subteran. Nu te duce la ei, stai acolo în cabină”, este sfătuit mecanicul, de către un operator Metrorex.
Reprezentanții Metrorex au precizat pentru Gândul că luni seară a fost chemată poliția și a fost depusă plângere pentru vandalism.
Fenomenul graffiti de la metrou este foarte vechi, iar Metrorex a depus mai multe plângeri în acet sens.
Potrivit Metrorex, trenul a fost retras din circulație pentru a fi curățat.
„În situația prezentată de dumneavoastră, pe data de 07.08.2023, trenul aflat la ora 22:51, în stația de metrou Dimitrie Leonida a fost vandalizat de un grup grafferi. Ca urmare a actului de vandalism, Dispeceratul Central al Metrorex a apelat numărul de urgență 112 pentru solicitarea intervenției rapide a organelor abilitate.
Metrorex depune eforturi pentru ca acest fenomen să nu se mai desfășoare în spațiile și trenurile sale și de aceea apelează constant atât prin personalul propriu cât și prin intermediul firmei de pază la Poliție și Jandarmerie, autorități abilitate să ia măsuri în astfel de situații. În urma sesizărilor făcute de-a lungul timpului către organele de cercetare, au fost identificate mai multe persoane care au fost reținute și anchetate pentru vandalism. În cazul din data de 7.08.2023, Metrorex face demersuri către Poliția metrou pentru demararea unei cercetări și prinderea făptașilor. Trenul vopsit cu graffiti a fost retras din circulaţia cu călători și îndrumat în depou pentru a fi curățat.
Menționăm că pe lângă caracterul antisocial al faptelor relatate mai sus, aceste incidente aduc perturbări în circulația trenurilor cu călători precum și prejudicii de imagine și financiare pentru Metrorex. Acțiunea de curățare a vagoanelor este una extrem de laborioasă și costisitoare. De cele mai multe ori după ce trenurile curățate sunt scoase în exploatare, graffitiștii le pictează din nou, unele dintre acestea fiind acoperite aproape în totalitate”, se arată într-un răspuns al Metrorex, la solicitarea Gândul.