Priveghi cu cântece patriotice, în Franța, pentru milionarul Sever Mureșan. Trupul afaceristului va fi adus marți în România. Detaliile înmormântării
This browser does not support the video element.
Milionarul Sever Mureșan, care a murit săptămâna trecută în Franța, a avut parte de un priveghi cu cântece patriotice, în cadrul familiei, la Dijon. Ceremonia s-a desfășurat la un club de tenis pe care omul de afaceri l-a construit în 1988. Trupul neînsuflețit al lui Sever Mureșan va fi repatriat marți, iar înmormântarea va alea loc sâmbătă, la Câmpia Turzii.
Avionul cu sicriul omului de afaceri va ateriza marți, în jurul orei 16:00, pe Aeroportul Otopeni. De acolo va fi condus la sala de trofee de la clubul Dinamo, unde va sta până seara, pentru i se aduce ultimele omagii, spun surse apropiate familiei.
Tot miercuri, la ora 13:00, va avea loc o mică ceremonie religioasă la stadionul Dinamo, iar spre seară cortegiul funerar va pleca spre Câmpia Turzii, unde omul de afaceri va fi înhumat.
Sever Mureșan va fi depus la capela bisericii Sfântu Gheorghe, Gavril și Andrei din Câmpia Turzii, a cărei construcție a fost finanțată de el, gest pentru care, în semn de recunoștință, a primit Crucea Transilvană, decorație oferită de Mitropolitul Clujului în 2011.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă în jurul orei 12:30 la Câmpia Turzii, în cavoul familiei.
Omul de afaceri a fost internat în stare gravă la Spitalul Militar în iulie anul acesta. Acesta a ajuns la Secția de Terapie Intensivă, după ce a făcut un AVC, starea sa agravându-se progresiv. Fiul și fiica omului de afaceri sunt în Franța și au făcut toate demersurile necesare pentru a-i asigura tatălui lor cea mai bună îngrijire și acces la tratamente în Franța.
A fost cofondator al Băncii Dacia Felix
Sever Mureșan s-a născut în 1948, la Câmpia Turzii, județul Cluj, și a fost în tinerețe un tenismen, devenit ulterior om de afaceri.
După Decembrie ’89, a lansat operațiunea „Pâine pentru România”, prin asocierea firmelor „Croissant de France Invest” cu fabricile de pâine românești „Panegrano” din Cluj, dar și „Plevnei” și „Libertatea” din București, creând societatea Paniro SA.
Tot atunci a pus și bazele Grupului SM Invest, care, prin cele 50 de filiale și cei peste 6000 de angajați, avea să ajungă, în 1995, cel mai mare grup privat din România.
Andrei Sever Mureșan s-a remarcat inițial ca tenismen profesionist, fiind membru al echipei române de Cupă Davis, iar în anii 1970-1983 a fost primul jucător profesionist de tenis român membru al Association of Tennis Professionals.
A trecut apoi în lumea afacerilor, iar în martie 1991, Sever Mureșan a fost cofondator al Băncii Dacia Felix, a doua bancă privată românească, care a dat faliment din cauza mai multor credite neperformante.
Sever Mureșan este cel care l-a adus pe George W. Bush în vizită în România, în 23 noiembrie 2002.
CITIȚI ȘI: