EXCLUSIV VIDEO | Cum au petrecut românii de 1 Decembrie. „E o zi minunată, bineînțeles că fiecare om se bucură” / „Petrecem foarte bine, am ieșit la aer”

Publicat: 01/12/2022, 21:38

Deși vremea nu a fost prea blândă, oamenii nu au ezitat să iasă din case pentru a sărbători unul dintre cele mai importante evenimente din istoria poporului român – Ziua Națională a României. După ce au fost prezenți la parada de 1 Decembrie din Capitală și au urmărit cu entuziasm defilarea trupelor militare, oamenii au venit la Târgul de cadouri din cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, unde meșterii populari i-au întâmpinat cu lucrări spectaculoase din ceramică, lemn sculptat și opinci. Tradiționala iahnie de fasole cu ciolan nu a lipsit nici anul acesta din preferințele românilor, care s-au putut bucura de preparate culinare pregătite ca la mama acasă la „West Side Christmas Market”, Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

Aproximativ 35.000 de oameni – copii, părinți și bunici – au îndurat frigul și au venit la parada de 1 Decembrie din Capitală, deși condițiile meteorologice nu au fost tocmai favorabile. După ce au urmărit defilarea, oamenii au fost întâmpinați de numeroși meșteri populari, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, care le-au arătat ce a mai rămas din tradițiile românești.

Tradiții la Muzeul Satului de 1 Decembrie

Meșterul popular în opincărit Alexandru Ilinca face parte din generația în care meșteșugurile și îndeletnicirile se transmiteau prin viu grai, de la tată, la fiu. Bărbatul spune că este de datoria meșteșugarilor să transmită mai departe aceste tradiții și generațiilor viitoare, pentru a nu se pierde.

„Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională, am fost și noi invitați, ca meșteri populari din țară, să întregim evenimentul, să dăm culoarea evenimentului. Vizitatorii au urmărit defilarea, armamentul din dotare și, pe urmă, au venit la noi, să vadă ce au mai rămas din tradițiile românești. Eu sunt axat și promovez opinca românească, dacică. Un costum popular, fără opincă, nu e complet și mi-am luat acest angajament și această responsabilitate, cât oi putea să merg la toate evenimentele unde sunt invitat și pot să particip, ca să învăț tineretul și pe adolescenți să lucreze opinci. La noi, la muzeu, se organizează și ateliere – am învățat sute de copii. Interesant este să-i înveți tehnica de lucru, că ei dacă au imaginație și interes, pot să facă și alte produse, ca tolba”, a afirmat meșterul popular Alexandru Ilinca.

Meșterul popular în lemn sculptat Ion Rodoș provine, la rândul său, dintr-o familie de artizani, iar pasiunea pentru această îndeletnicire i-a fost insuflată chiar de către părinții săi.

„Pentru ziua de 1 Decembrie, ziua noastră națională, am pregătit niște modele mai patriotice – este vorba despre Decebal, despre Lupul Dacic. Am o piesă mai deosebită, care se numește «România eternă», cu stema României, iar o piesă la care țin foarte mult este Domnișoara Pogany, pe Coloana Infinitului, pentru că și Brâncuși, la rândul lui, a fost un mare patriot și este un simbol pentru noi, un punct de reper pentru noi, artiștii, meșterii. Am considerat că este potrivit și Țăranul din Răscoala, pentru ziua de 1 Decembrie, ca model. Îl am și pe Decebal, pe Coloana Infinitului, și alte motive din istoria poporului nostru, din literatură, din povești”, a afirmat meșterul popular Ion Rodoș.

Demonstrație militară în costume de epocă

Petronel Stanciu, meșter popular în ceramică, susține că pasiunea pentru această îndeletnicire a existat dintotdeauna, însă în urmă cu zece ani a decis să transforme acest hobby într-o meserie de zi cu zi, cu normă întreagă.

„Eu lucrez ceramică, modelaj la mână, fără roată, colorată, din culori naturale, și patinată cu ceară – ceramică decorativă și ceramică figurativă. Din ceramica figurativă am lucrări mai complexe, dar și cea decorativă are rol utilitar și atunci o face mai atractivă. Din cele prezente aici, piesele mele preferate sunt cei trei țărani – mai ales bătrâna, care are ocupația de a toarce lână. Zic eu că am reușit, cât de cât, să-i dau acea stare de contemplare”, a afirmat meșterul popular Petronel Stanciu.

Prezentă la parada de 1 Decembrie a fost și Asociația Tradiția Militară, care a susținut, ulterior, și o demonstrație militară în uniforme de epocă, pe aleile Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Președintele Asociației, Mircea Stoica, a afirmat că echipa pe care o coordonează a făcut demonstrații de reconstituire istorico-militară atât în țară, cât și în străinătate, reprezentând România la Uniunea Europeană a Asociațiilor Istorico-Militare.

„Asociația noastră participă an de an la parada militară, de Ziua Națională, și pentru noi are o semnificație deosebită, pentru că noi, practice, îi readucem la viață pe înaintașii noștri care au întregit România – nu numai atât, dar au demonstrat niște virtuți pe care noi trebuie să ni le însușim. Să nu uităm că în 1916 au trecut Carpații la arme, cu frunze și flori, și tot în 1916, în octombrie, s-au retras, s-au apărat și din această retragere au reușit, totuși, să își revină și să câștige”, a afirmat Mircea Stoica.

Odată cu lăsarea serii, oamenii au început să se strângă la „West Side Christmas Market”, Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei, pentru a se bucura de spectaculoasele luminițe de Crăciun, dar și de preparatele tradiționale oferite de comercianții prezenți la Târg.

„E o zi minunată, bineînțeles că fiecare om se bucură. Târgul mi se pare minunat, cred că e cel mai frumos târg din București, așa cred”, a afirmat o femeie prezentă la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

„Este excepțional, am venit cu soția și cu nepoțica. Am aflat de acest Târg de Crăciun și am venit de la Buftea. Am fost acolo la festivitate, la depuneri de coroană, și acum, după-amiază, am venit aici. Este foarte frumos, este o atmosferă plăcută și ne place foarte mult, mai ales nepoatei mele. Am fost la Atelierul lui Moș Crăciun, a făcut poze, a fost foarte încântată și fericită”, a precizat un bărbat prezent la Târg.

Bunătăți la Târgul de Crăciun

Întrebată cum petrece de 1 Decembrie, o femeie a răspuns: „Am ieșit un pic din casă, venim de la Ploiești. Târgul e frumos, ne place. Deocamdată, ne uităm la toate căsuțele și luăm ceva de mâncare”.

„Petrecem foarte bine, am ieșit la aer. E prima oară când am venit să vizităm Târgul. La prima impresie, este OK. O să cumpărăm un suvenir, ceva cu specific de Crăciun”, a fost răspunsul unui vizitator al Târgului.

„Este super-frumos, atmosferă, distracție, muzică și cam atât. E prima oară când vizitez acest târg. Este OK pentru un târg de cartier, mai mult de atât, nu”, a spus un alt bărbat, care a precizat că își va cumpăra o porție de fasole de la Târg, pentru că „e mai greu de gătit acasă”.

Am pregătit iahnie de fasole cu ciolan, pastramă de oaie, pomana porcului, cârnați de Pleșcoi – mâncare românească. Deocamdată, nu au fost clienți, probabil din cauza ploii, dar acum, pe seară, va fi bine, suntem optimiști”, a afirmat un comerciant prezent la Târg, care a menționat că ingredientul secret al preparatelor sale este „dragoste și răbdare, atât”.

Întrebată cu ce bunătăți îi așteaptă pe vizitatorii Târgului de Crăciun din Parcul Drumul Taberei, o femeie a răspuns: „Langoș – este un aluat dospit, tradițional, pe care îl pregătim de vreo cinci ani, la toate târgurile din București, dar și de pe afară. Sunt diversificate – avem cu smântână, brânză și mărar, smântână cu usturoi, cașcaval cu roșii cherry. Avem și desert – cu ciocolată, Finetti cu banane, cu dulceață de vișine, cu dulceață de caise”.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Tragedie aviatică la Vilnius. Un avion s-a prăbușit peste o clădire rezidențială
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska