Prima pagină » Actualitate » VIDEO EXCLUSIV | Directorul general STB anunță „marea pace” cu sindicaliștii: „Toate divergențele au fost închise. Angajații au primit o serie de beneficii din partea conducerii”

VIDEO EXCLUSIV | Directorul general STB anunță „marea pace” cu sindicaliștii: „Toate divergențele au fost închise. Angajații au primit o serie de beneficii din partea conducerii”

Adrian Criț, directorul general al STB, a anunțat, luni, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că în prezent s-a stins confictul dintre managementul Societății și sindicaliști. La începutul anului, angajații STB s-au aflat mai multe zile în grevă, protest care a paralizat orașul.

„Conflicte de muncă pot să existe oricând, este adevărat că noi am închis în urmă cu două săptămâni contractul colectiv de muncă și nu mai sunt motive în momentul de față (pentru grevă – n.r.).

La data când șeful sindicatului reprezentantiv s-a prezentant la dumneavoastră în studio (iunie -n.r.), eram în negocierea contractului de muncă.

Toate divergențele au fost închise, mai mult decât atât, angajații au primit o serie de beneficii din partea conducerii, luând în considerare situația actuală”, a declarat Adrian Criț, luni, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, realizată de jurnalistul Nicolae Oprea.

Emisiunea poate fi urmarită integral AICI:

Angajații vor primi 10% în plus la salarii

Șeful STB a mai precizat că angajații Societății vor beneficia de o creștere salarială.

„Am decis, de la anul, din luna februarie, o creștere a salariului de încadrare pentru toți angajații cu 10 %. Totodată, tichetele de masă sunt majorate din luna septembrie a anului curent de la valoarea de 20 de lei pe zi la 30 de lei pe zi”, a mai dezvăluit Adrian Criț în emisiunea „Cu Gândul la București”.

În luna iunie, șeful de sindicat  STB vorbea despre eventualitatea organizării unei noi greve.

„Suntem în negocierea unui nou contract colectiv de muncă, până la urmă, au rămas foarte multe lucruri în divergență, acest director general a spus că el nu va da niciun leu angajaților, nu contează că inflația a ajuns la 15%, am propus niște soluții, care să nu însemne costuri foarte mari, refuză, și, dacă nu reușim să încheiem un nou contract de muncă există mari șanse să ne îndreptăm spre un conflict colectiv de muncă”, declara Vasile Petrariu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun