VIDEO EXCLUSIV | Geo Mărgescu, AREI, despre noul Cod al Urbanismului: „Dezvoltatorii imobiliari serioși au nevoie de predictibilitate”
This browser does not support the video element.
Geo Mărgescu, membru în Consiliul Director AREI (Asociația Investitorilor de Real Estate din România) și CEO Forte Partners a precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Gândul Exclusiv”, că dezvoltatorii imobiliari serioși au nevoie de predictibilitate, în sensul în care autoritățile trebuie să asigure faptul că o legislație valabilă la momentul depunerii unui certificat de urbanism trebuie respectată până la finalul construcției.
Geo Mărgescu a vorbit luni seară, la Gândul Exclusiv”, despre proiectul noului Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), și despre amendamentele care trebuie aduse acestui nou act normativ.
„În primul rând, trebuie spus că este cea mai importantă lege (CATUC – n.r.) pe care noi cei din domeniul construcțiilor și imobiliarelor o așteptăm. Este o lege care va influența activitatea tuturor celor implicați în acest proces, de la urbaniști, la arhitecți, la constructori, la dezvoltatori și beneficiari. Este o lege extrem de complexă, care are nevoie de întreaga noastră atenție”, a precizat Geo Mărgescu în emisiunea Gândul Exclusiv
Reprezentantul AREI este de părere că industria de Real Estate trebuie să-și expună punctul de vedere legat de noul CATUC.
Geo Mărgescu: „Este foarte important dialogul dintre sectorul privat și legiuitor”
„Este foarte important dialogul dintre sectorul privat și legiuitor. Și, bineînțeles că legiuitorul va vota și va trece această lege în forma pe care o va considera, dar noi suntem extrem de hotărâți să ne exprimăm punctul de vedere. Asociația noastră reprezintă cei mai mari 28 de dezvoltarori imobiliari din România, firme atât românești cât și internaționale, în mare parte internaționale, cu proiecte de zeci de miliarde de euro și cu portofolii de zeci de miliarde. Cred că deontologia este mai presus de orice. Deci, propunerile pe care membrii noștri vor să le treacă vin din experiență și vin din dorința de a nu se crea abuzuri pe viitor. Încep prin a spune că inițiativa acestui Cod este foarte bună, avem nevoie de o astfel de lege”, a precizat Geo Mărgescu.
„Principalele trei aspecte pe care noi le-am identificat sunt cele legate de spațiile verzi, cele legate de PUZ-uri, și cele legate de construcțiile făcute fără autorizație”
Reprezentantul AREI a arătat apoi care sunt principalele trei aspecte identificatre de Asociație și ce modificări trebuie aduse noului Cod.
„Principalele trei aspecte pe care noi le-am identificat sunt cele legate de spațiile verzi, cele legate de PUZ-uri, și cele legate de construcțiile făcute fără autorizație, sau cu autorizație anulată ulterior (…) Trebuie făcută foarte bine diferența între clădirile fără autorizație, care efectiv trebuie oprite, trebuie demolate, și cele făcute cu autorizație inițială, valabilă la momentul respectiv, care apoi este declarată ilegală. Este foarte important de urmărit legislația de la momentul începerii construcției, și nu cea de după emitere, sau cele de după execuția clădirii”, este de părere Geo Mărgescu.
Reprezentantul AREI mai precizează că dezvoltatorii serioși vor să aibă siguranță atunci când încep o investiție.
„Dezvoltatorii serioși vor să aibă predictibilitate, vor să știe că legislația de la momentul la care depun și obțin certificatul de urbanism va fi respectată până la finalul construcției”, a mai explicat Geo Mărgescu în emisiunea „Gândul Exclusiv”.