VIDEO EXCLUSIV | Mărturiile oamenilor care au văzut infernul de la Crevedia și au simțit cum ard hainele pe ei. ”A fost iadul pe pământ”
This browser does not support the video element.
Doi oameni morți, zeci de răniți, majoritatea pompieri, case distruse din temelie sau grav afectate sunt urmările exploziilor la stația GPL din Crevedia. Locuitorii comunei au povestit îngroziți ce s-a întâmplat în noaptea tragediei. Mulți dintre ei și-au părăsit locuințele, de teama unei alte explozii și nu s-au mai întors.
O femeie care locuiește la câteva sute de metri de stația GPL a mărturisit că a fost „iadul pe pământ”. Aceasta a povestit că s-a temut pentru viața familie ei. După prima explozie, femeia s-a hotărât să-și ia actele și să plece. A prins, însă și cea de-a doua explozie, care a făcut prăpăd.
„Părul îl avea ars, ziceai că e un monstru”
„Ne-am dus acolo după ce a bubuit. Eram în casă și am crezut că s-a întâmplat ceva, cutremur. Când am ieșit afară, copiii erau speriați. Mi-au zis că a bubuit în spate. Au zis că a sărit în sus, la gaz. Am luat-o înainte cu fata mea cea mare. Când am ajuns acolo, era un nepalez, nu știu sigur ce era băiatul. M-am oprit la el, i-am dat apă și l-am întrebat dacă vorbește română. Mi-a făcut semn că nu. L-am întrebat dacă e de acolo și a zis că da.
Am mai mers și am văzut că ieșeau trei bărbați. Părul îl avea ars, ziceai că e un monstru. Ars pe mâini, pe picioare. O altă persoană era plină de sânge.
După prima explozie. Când a bufnit a doua oară, nu mai eram în zonă. Am venit acasă și am zis să luăm actele și să plecăm.
La a doua explozie, am văzut flacăra mare, au bubuit geamurile și simțeam că ardeam. S-au speiat copii. A fost dezastru aici. Iadul pe pământ! Lumea țipa, pompieri mulți arși. Ce a fost aici nu-ți poți imagina„, a povestit femeia.
Stația GPL la care s-au produs exploziile a funcționat normal până acum trei ani. De atunci, a avut activitate, dar nu în văzul tuturor, chiar dacă și-ar fi extins suprafața de lucru, a mai spus femeia din Crevedia.
„Noi, prima oară, încărcam aici butelii. Era ceva micuț până să se închidă. Nu era așa de mare ca acum. De trei ani, oamenii aduceau, făceau șmecheriile lor”, a precizat femeia.
”Era o limbă de foc care țâșnea din pământ. Ca o bombă s-a simțit”
Un adolescent a povestit ce a văzut în ziua exploziei. La cea de-a doua explozie, de teamă, a început să fugă pe stradă, iar spatele îl frigea.
„Eram acasă și dintr-o dată am auzit trei bubuituri. M-am speriat, nu am știut de unde se aude și am ieșit la poartă. Toată lumea era deja în stradă, se vedea fum. Au început să vină mașini de pompieri, de poliție, dar nu părea lumea speriată. La a doua explozie, eram la poartă și s-a făcut dintr-o dată o lumină puternică.
Am văzut lumea cum începe să fugă. Fugeam și eu, mă frigea spatele, am fugit 200-300 de metri și m-am oprit. Din momentul acela, am plecat de acasă. Nu știu ce s-a mai întâmplat. M-am speriat.
Dacă vedeați cât de mare era limba de foc, parcă țâșnea din pământ. Ca o bombă s-a simțit. Acum stau cu frică, pentru că s-ar mai putea întâmpla ceva„, a povestit tânărul.
„Am zis că mi-a luat foc cămașa, că ard de viu”
Un alt bărbat care locuiește în apropierea stației GLP a crezut că va arde de viu. Acesta a mărturisit că suflul exploziei a fost atât de intens încât s-a simțit de la o distanță foarte mare.
„Am auzit o bubuitură. Când am auzit bubuitura, eu am zis că a fost accident de mașină, pentru că a ieșit un praf prima dată. Venea lumea alergând de acolo. Și când veneau, eu având probleme cu coloana și picioarele, m-am dat într-o parte ca să nu dea peste mine, pentru că eu merg greu.
Am trecut de pluta aceea și am simțit o arsură în spate. Am zis că mi-a luat foc cămașa. Am zis: ia uite, ard de viu! Chiar și de la distanța aceea, fluxul acela, am zis că mi s-a aprins cămașa.
Oamenii din jur, de acolo, au făcut sesizări. E un băiat care locuiește lângă ei. I-a distrus casa. A făcut sesizare de nu știu câte ori”, a povestit bărbatul.
Prima explozie de la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, a avut loc sâmbătă, 26 august, și a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor.
Doi oameni din Crevedia au murit și alte 56 de persoane au fost rănite, dintre care 39 de pompieri, doi polițiști și doi jandarmi. Dintre pacienții rămași internați, cu arsuri și traumatisme, 12 au fost până acum transferați la clinici din străinătate.
Ancheta a fost preluată de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind coordonată de procurorul Marius Iacob, care a instrumentat incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț, dar și cazul Elodia.
Un al doilea dosar deschis după exploziile de la Crevedia este instrumentat de Parchetul Curții Militare de Apel București și vizează modul de intervenția a pompierilor la depozitul GPL. Dosarul este deschis procedural în astfel de cazuri, pentru posibile infracțiuni de neluare și nerespectare a măsurilor de protecția muncii și vătămare corporală din culpă, dar asta nu înseamnă că au existat indicii că s-a greșit cu ceva sau că existau suspiciuni că pompierii nu și-a făcut treaba.
Alte două dosare au fost deschise la Direcția Națională Anticorupție, în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din Crevedia.
CITEȘTE ȘI:
Imagini șocante la Crevedia! Oameni cu pielea arsă, conștienți, primesc îngrijiri medicale pe șosea