Prima pagină » Actualitate » VIDEO EXCLUSIV | Părintele Vasile Ioana, despre minunea de Paște din Biserica Sfântului Mormânt: „Am pus lumina la stomac ca să-mi vindec ulcerul și de atunci nu m-a mai durut niciodată”

VIDEO EXCLUSIV | Părintele Vasile Ioana, despre minunea de Paște din Biserica Sfântului Mormânt: „Am pus lumina la stomac ca să-mi vindec ulcerul și de atunci nu m-a mai durut niciodată”

„Foarte mulți dintre noi ne dorim să vedem minuni, cerem minuni și uităm de multe ori că cel mai mare miracol este viața noastră”, spune părintele Vasile Ioana, cel care slujește în Biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, aflată la doi pași de Piața Universității din Bucureşti.

Într-un interviu pentru GÂNDUL.RO, preotul Vasile Ioana a mărturisit un moment din trecut când a fost trimis de Patriarhul Teoctist la Ierusalim, în noaptea de Înviere. Suferind de ulcer, părintele a luat lumânarea primită de la bunica sa și a așezat-o prin veșminte, la stomac, iar din acel moment nu a mai simțit nicio durere.

„Niște fulgere albăstrui au îmbrăcat mormântul sfânt”

Dumnezeu face minuni în viața creștinului, spune preotul Vasile Ioana, iar El creează aceste minuni de fiecare dată când noi avem nevoie de el pentru a nu uita că tot binele din lume vine de sus.

Se petrec trei minuni în Ierusalim: La Paște, când vine lumina din cer, la Iordan, la Botezul Domnului și la Muntele Tabor, când norul sfânt vine de fiecare dată la Schimbarea la Față . Minunea extraordinară a venirii luminii din cer este de departe o minune care ne înfioară pe fiecare dintre noi”, spune preotul Vasile Ioana.

Preotul Vasile Ioana era încă tânăr când a luat pentru prima dată contact cu Sfânta Lumină. Această epifanie i-a marcat destinul și i-a întărit credința necesară pentru a duce la bun sfârșit harul cu care este înzestrat.

Eram mai tânăr și am fost trimis la Ierusalim, și am fost invitat de Patriarhul Ierusalimului chiar acolo sub lumânările acelea mari, sub candele acelea mari, și am stat înfrigurat, cu teamă, cu dorința de a vedea această minune. Patriarhul Diodor, îmbrăcat în veșmânt alb, controlat de forțele israeline, intră în mormânt, se sigiliează mormântul și toată lumea într-o așteptare să vină lumina din cer. Deodată, vin niște fulgere albăstui, care îmbrăcă  mormântul sfânt. Vine fulgerul acesta, Patriarhul iese din mormântul sfânt și i se aprind lumânările  în mână, apoi iese pe ușile mormântului cu lumânările în mână, cu o lumină puternică.

Preotul Vasile Ioana

„M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să mă vindec”

„Am luat lumina cu lumânarea mea dată de acasă, de la bunica mea, și  mi s-a spus că lumina aceasta nu arde. Timp de circa un minut, am luat această lumânare si am pus-o la stomac, pentru că aveam un ulcer. Prin veșminte – iar veșmintele sunt inflamabile -, am băgat lumina acolo și am ținut-o la stomac, ca să-mi vindec un ulcer, pe care îl aveam din timpul seminarului. M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să îmi vindece durerea de stomac. Am băgat lumina și am ținut-o la stomac, și din momentul acela niciodată nu m-a mai durut stomacul. Sunt un om realist, nu sunt nici fanatic, nici nu am delir mistic. Mie mi s-a întâmplat această minune, am trăit-o pe pielea mea”, mărturisește preotul Ioana Vasile.

Lumina Sfântă, o mărturie a credinței noastre

Pe de altă partea, preotul spune că Sfânta Lumină aduce bucurie, pentru că vine din cer în  mâinile Patriarhului Ierusalimului Ortodox, iar de acolo ajunge la aeroport și pleacă în avioane către țările ortodoxe și ajunge la noi, oamenii, în noaptea de Înviere.

Este o minune care ne aduce speranța că  suntem pe calea cea bună și ne confirmă, că avem o credință adevărată și prin acestă credință Dumnezeu face minuni. La un moment dat, în anii 1.100, creștinii ortodocși au fost alungați din mormântul sfânt la ieșire, iar în momentul când a venit lumina, a venit la ieșire. A venit pe un stâlp, și pe stâlpul acela lumina a făcut să se fisureze stâlpul și astăzi este o mărturie acolo că lumina sfântă a venit tot ca o mărturie a credinței ortodoxe”, spune preotul Vasile Ioana.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun