Prima pagină » Actualitate » VIDEO EXCLUSIV | Soția lui Mircea Lucescu, prima reacție după ce antrenorul a rămas blocat în coșmarul de la Kiev. Cât de afectată este Neli Lucescu

VIDEO EXCLUSIV | Soția lui Mircea Lucescu, prima reacție după ce antrenorul a rămas blocat în coșmarul de la Kiev. Cât de afectată este Neli Lucescu

Neli Lucescu, soția marelui antrenor român Mircea Lucescu, a avut, joi, prima reacție după ce s-a aflat că antrenorul lui Dinamo Kiev a rămas blocat în capitala Ucrainei.

Celebrul tehnician român ar fi blocat în capitala Ucrainei, acolo unde antrenează echipa lui Dinamo Kiev.

Singura posibilitate de a ieși din țară pentru Mircea Lucescu este pe cale terestră.

Soția lui Mircea Lucescu, Neli, a avut joi prima reacție, și a precizat pentru reporterii Gândul că ține legătura cu marele antrenor.

Neli Lucescu pare însă foarte afectată și îngrijorată de situația soțului ei.

Mircea Lucescu a declarat miercuri seară că jucătorii lui Dinamo Kiev sunt speriați de situația din Ucraina.

Mircea Lucescu: „Vai de capul nostru ce ne este dat să trăim, n-aș fi crezut niciodată că mai este posibil așa ceva”

„Jucătorii sunt puțin speriați, așa, normal, pentru familii. Noi nu avem mulți străini, mai rău este pentru echipele cu mulți străini că ambasadele le cer, desigur, să plece.

Vai de capul nostru ce ne este dat să trăim, n-aș fi crezut niciodată că mai este posibil așa ceva. Elțîn a lăsat lucrurile nepuse la punct, așa încurcate, neclarificate, după destrămarea Uniunii Sovietice”, a declarat Mircea Lucescu pentru Fanatik.

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat, joi dimineață, o operațiune militară în estul Ucrainei, în ceea ce părea a fi începutul războiului în Europa, în încercarea opririi expansiunii NATO către est.

MAE l-a convocat de urgență pe ambasadorul Rusiei în România, căruia i s-a transmis un mesaj de condamnare a atacurilor din Ucraina

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea lui Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE),  joi dimineață.

Președintele Ucrainei le cere civililor să apere țara și să doneze sânge pentru militarii răniți: Suntem atacați. Sprijiniți armata

Forțele Armate ale Ucrainei duc bătălii grele pentru a respinge atacurile armatei ruse în toată țara. Militarii ucraineni au nevoie de sprijinul cetățenilor, a declarat președintele Volodimir Zelenski, în timpul unei conferințe de presă.

„Militarii noștri au nevoie de acest sprijin. Principalul lucru este că au nevoie de sprijinul populației noastre. Avem o armată de oameni puternici. Populația noastră este și o armată puternică. Așa că sprijiniți-ne armata”, a spus Volodimir Zelenski.

 

 

 

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și