VIDEO| Explozii subterane la baza unui bloc, în Constanța. Focul a început să iasă din pământ
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au primit sâmbătă, patru apeluri la 112 care anunţau explozii în subteran, în zona Far din municipiul Constanţa.
De asemenea, oamenii din proximitatea blocului au anunţat că iese fum din pământ.
Explozii în urma acumulărilor de gaze
La faţa locului au mers două autospeciale de la Detaşamentul Port, iar în momentul când echipele de intervenţie au ajuns în zonă ardea cu flacără din pământ, la aproximativ doi metri de un bloc.
„Cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze în subteran s-ar fi produs exploziile şi apoi incendiul” au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea, citați de News.ro.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean, pe strada respectivă nu au existat persoane care să solicite asistenţă medicală. De asemenea, în zona respectivă se deplasează o echipă a furnizorului de gaze naturale.