VIDEO | Femeie din Craiova, amendată cu o sumă uriașă pentru că a aruncat moloz pe domeniul public
This browser does not support the video element.
O femeie din Craiova a fost amendată de Poliția Locală după ce a aruncat deșeuri provenite din construcții în mijlocul străzii.
Ea a fost filmată în timp ce, împreună cu alte două persoane, arunca respectivele deșeuri în spațiul public, motiv pentru care Poliția Locală a amendat-o.
Potrivit instituției, ea a primit o amendă de 30.000 de lei.
„P.P., o «doamnă respectabilă» ce locuieşte în zona fostului cinematograf «8 Mai», a crezut că este mai ieftin să-şi arunce deşeurile pe domeniul public, decât să contacteze operatorul de salubritate pentru a le preda acestuia, aşa cum prevad normele legislative şi cele de convieţuire socială”, au scris oficialii Poliţiei Locale.
Sursa foto, video: Facebook/Poliția Locală a Municipiului Craiova