VIDEO | Filmată în timp ce a născut în curtea spitalului din Urziceni, pentru că nu mai erau paturi libere. Ce spune Ministerul Sănătății

Publicat: 31 07. 2023, 14:04
Actualizat: 31 07. 2023, 17:41

This browser does not support the video element.

Un filmuleț cu o femeie care naște pe trotuar, în curtea unui spital, a făcut înconjurul internetului. Proaspăta mămică nu ar fi fost primită în spitalul din Urziceni deoarece toate locurile ar fi fost ocupate.

UPDATE – Ministrul Rafila nu le găsește scuze cadrelor medicale care nu au asistat-o pe femeia însărcinată pe motiv că aveau altă specialitate.

”Faptul că doi colegi de la serviciu de ambulanță au putut să asiste această naștere în condiții improvizate, în exterior, iar copilul și mama sunt bine, arată de fapt că ei puteau foarte bine să fie asistați în interiorul spitalului de cei care erau, indiferent de specialitatea medicului care era de gardă. Existau acolo asistenți medicali. Lucrul ăsta se putea realiza în interiorul spitalului, în condiții de siguranță mult mai bune decât cele improvizate din exterior. Personal și colegii mei au asistat naștere atât în facultate, cât și în stagiatură. Deci nașterile necomplicate nu constituie o problemă și în niciun caz nu trebuie respinsă sau îndrumată o femeie care este în travaliu spre altă unitate medicală, pentru că riscurile atât pentru mama, cât și pentru copil”, a spus ministrul, în cadrul unei conferințe de presă.

Rafila a adăugat faptul că s-au dat deja sancțiuni în urma acestui caz. ”Am trimis imediat după ce am aflat ceea ce s-a întâmplat, am trimis o echipă a Inspecției Sanitare de Stat la fața locului, s-au dat sancțiuni”, a adăugat ministrul.

Ministrul Sănătății crede că, în urma acestui incident, managerul spitalului ar trebui demis din funcție. ”Sigur, chiar dacă nu stă în puterea mea în vreun fel, eu cred că o demisie de onoare sau o demitere a managerului acestei unități medicale de către primarul din Urziceni ca urmare a acestui eveniment scandalos este și morală și potrivită și vine și unei așteptări din partea populației”, a spus Rafila.

Medicii care nu au asistat-0 pe femeie, dar și managerul au fost sancționați

Managerul spitalului a fost amendat pentru ”neorganizare” cu 4.000 de lei de către Inspecţia Sanitară de Stat.

“Sancţiunea este maximă ca persoană fizică. O să mă întrebaţi de ce sancţiunea nu este mai mare. Există şi sancţiune de 30.000 de lei, dar asta ar trebui să o dai spitalului şi efectiv banii să-i luăm din propriul buzunar sau din medicamentele bolnavilor ca să plătim o asemenea amendă. A fost sancţionată doamna asistent care nu a respectat procedurile de examinare şi investigare să solicite medic, tot cu 4.000 de lei. Şi medicul de gardă pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile”, a explicat directorul Inspecţiei Sanitare de Stat, Maria Mioara Comana, care a precizat că directorul medical al spitalului a intrat în concediu medical şi s-a internat într-un spital.

UPDATE – Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni s-au sesizat din oficiu în cazul femeii care a născut în curtea unității medicale.

Faptele privesc săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către personalul medical. O echipă de cercetare va verifica situația semnalată în mediul online.

UPDATE – Ministerul Sănătății consideră ”inacceptabil” ce s-a întâmplat la spitalul din Urziceni

”Este inacceptabil că la Spitalul Municipal din Urziceni, aflat în subordinea Primăriei din oraș, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate deosebită, deoarece o femeie gravidă nu a fost asistată și supravegheată de personalul spitalului și a născut în spațiul exterior Compartimentului de Primiri Urgențe.

În jurul orei 5.00, o femeie în vârstă de 24 de ani, gravidă, mamă a altor doi copii, s-a prezentat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Urziceni. Cu toate că în spital există o secție de obstetrică ginecologie cu compartiment de neonatologie, spitalul nu a putut asigura gardă specializată, însă a existat un medic chirurg care trebuia să coordoneze acordarea asistenței medicale.

Invocând lipsa medicului de gardă specializat, personalul din CPU a contactat Serviciul de Urgență 112, care a trimis o mașină aflată în imediata apropiere. Din primele informații, se pare ca pacienta nu a fost consultată, supravegheată și însoțită până la mașina Ambulanței, ceea ce a determinat declanșarea nașterii în spațiul exterior al clădirii, unde a primit îngrijiri de la echipajul Ambulanței”, a menționat, într-un comunicat de presă, Ministerul Sănătății.

Potrivit instituției, mama și bebelușul se simt bine și sunt internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

La spitalul din Urziceni urmează să se efectueze un control în vederea verificării situației petrecute aici.

”Inspecția Sanitară de Stat s-a deplasat la fața locului pentru control și pentru aplicarea măsurilor necesare conform legislației în vigoare.

În cursul după-amiezii va avea loc o videoconferință a ministrului Sănătății cu toate Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București, pentru a revizui și a aduce din nou în atenția autorităților locale care au în subordine spitale, responsabilitatea care le revine în asigurarea asistenței medicale și protejării sănătății cetățenilor din comunitățile pe care le conduc”, se mai precizează în comunicatul Ministerului Sănătății.

Știrea inițială

Situație incredibilă la Urziceni. O gravidă de 24 de ani, din localitatea Bărbulești, a fost filmată în timp ce își aduce pe lume copilul nu într-o sală de nașteri, așa cum ar fi fost normal, ci pe trotuar, în curtea Spitalului din Urziceni.

Nașterea, asistată de două cadre medicale, a fost filmată de martorii aflați în curtea spitalului, iar imaginile i-au șocat pe internauți. Bărbatul care a publicat imaginile pe Internet a avansat ideea că femeia însărcinată nu ar fi fost primită să nască în spital pentru că ”ar fi venit prea târziu și nu mai erau locuri libere”.

”În ce lume trăim!!!! ROMÂNIA lucrului bine făcut! Cum este posibil aşa ceva!!! Femeia asta naşte în faţa Spitalului URZICENI. A fost dată afară din spital şi a născut în faţa spitalului pe trotuar! Groaznic!!!”, a scris bărbatul care a făcut publică înregistrarea video.

În ciuda condițiilor vitrege, mama bebelușului s-a descurcat bine, astfel că, la un moment dat, pe înregistrare se aude plânsul bebelușului, urmat de vocea încurajatoare a unei femei. ”Gata, bravo! Gata”, spune femeia, probabil unul din cadrele medicale care au asistat-o pe mămică. Nou-născutul a fost așezat tot pe trotuar, ca și mama lui, pe o pânză albastră, iar cadrele medicale l-au șters cu niște șervețele.

Imaginile au ajuns și la ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a declarat că a trimis Inspecția Sanitară de Stat la Urziceni și va reveni cu „măsurile care au fost luate”, dacă va fi necesar.

„Am văzut imaginile de la Urziceni. În momentul de față, Inspecția Sanitară de Stat încearcă să reconstituie exact întreaga situație și vă vom pune la dispoziție toate informațiile pe care le avem, precum și măsurile care au fost luate, în cazul în care ele se impun”, a spus Alexandru Rafila.

Pe de altă parte, managerul spitalului din Urziceni susține că se chemase o ambulanță pentru ca femeia să fie transportată la spitalul din Slobozia, deoarece la Urziceni nu există gardă de ginecologie.

CITEȘTE ȘI:

Această femeie din Sibiu a născut, apoi a pus copilul într-o pungă și l-a abandonat. Ce s-a întâmplat după câteva zile

Un bebeluș a murit după ce mama lui l-a născut în baie: „Nu știam că sunt însărcinată”