VIDEO-FOTO | Cum s-au mutat pe roți, din ordinul lui Ceauşescu, trei blocuri din București, cu tot cu locatari în ele. ”Le-au translatat cu atâta delicatețe că un pahar cu apă, pus pe masă, nu s-a vărsat”

Printre premierele realizate în timpul regimului comunist s-a numărat şi mutarea pe roţi a trei blocuri din București, cu tot cu locatari în ele. Tocmai se încheiaseră lucrările de sistematizare şi modernizare a Șoselei Ştefan cel Mare, ce au durat între anii 1978-1982 şi au vizat lărgirea străzii la patru benzi de circulaţie pe sens, dintre care una pentru tramvaie, şi întregul front de locuinţe de la şosea.

Au rămas, însă, trei blocuri cuprinse între străzile Tunari şi Aurel Vlaicu, care ”ieşeau” din alinierea generală cu o distanţă variind între 8 şi 14 metri, ceea ce făcea ca întreaga circulaţie rutieră şi pietonală să fie mult îngreunată.

Explicații ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL am primit de la arhitectul Alexandru Panaitescu, dar și de la arhitecta Cristina Popovici, care a locuit și locuiește chiar în blocul de pe strada Aurel Vlaicu, translatat în 1983.

Chiar dacă a fost vorba despre o realizare inginerească de excepție, ulterior au apărut și unele dezavantaje pentru locatarii blocului din strada Ing. av. Aurel Vlaicu, probleme rămase nerezolvate până în prezent.

Prima translatare a unei clădiri cu şapte niveluri din România

După o analiză amănunţită, care a luat în calcul inclusiv demolarea celor trei blocuri, s-a decis în final translatarea clădirilor pe distanţe variind între 7 şi aproape 15 metri. Translatarea blocurilor s-a dovedit a fi şi cea mai ieftină soluţie, deoarece aceasta reprezenta între 28 şi 32% din valoarea de demolare şi refacere a unor construcţii asemănătoare. Durata lucrărilor de translatare de 4-5 luni era mult inferioară celei de refacere a unui bloc nou, care ar fi însemnat aproximativ 8-9 luni, dar aducea şi importante economii de materiale.

Pe data de 27 mai 1983 a avut loc prima translatare a unei clădiri cu şapte niveluri din România, blocul situat pe str. Aurel Vlaicu nr. 166, de 3.100 t, construit în 1938.

Blocul a fost mutat 14,40 metri, iar distanţa a fost străbătută în 7 ore şi 37 de minute.  Lucrările de pregătire au început în februarie 1983, rezemarea pe fundaţia definitivă a fost realizată în iunie 1983.

Blocul a fost translatat fără ca locatarii să fie mutaţi, cu excepţia celor de la parter. Mai mult, locatarii au beneficiat pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, asigurându-se conectarea la reţelele edilitare prin racorduri flexibile.

Ulterior au fost mutate şi celelalte două blocuri, unul cu șapte niveluri, de 4.000 tone, şi celălalt cu cinci niveluri, de 2.400 tone.

Cristina Popovici, locatar: ”Iubesc acest bloc, dar are niște probleme enorme”

ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL, arhitecta Cristina Popovici, care încă locuiește în blocul din str. Aurel Vlaicu nr. 166, a declarat că această translatare a implicat și unele dezavantaje, dincolo de realizarea inginerească.

”Locuiesc în acest bloc de foarte multă vreme, aproape de când m-am născut, dar acest bloc – pe care recunosc că îl iubesc – are niște probleme enorme. Am avut un avantaj, la vremea respectivă, nu am fost dărâmați și nu am fost mutați în alte case, dar totul s-a transformat în dezavantaje enorme și suferim.

Nimeni nu știe că acest bloc a avut un subsol extrem de bine garnisit, cu centrală proprie, cu fochist, cu o curticică în care exista o ghenă de gunoi, cu flori, cu o bucățică de gard. După ce tot blocul a fost tras pe role, acest subsol a rămas, firește, pe bulevard, a intrat în lărgirea bulevardului, iar noi am fost trași în spate. Noi, de ani de zile, suntem într-o problemă enormă. Nu avem unde să punem gunoiul și suntem amendați. Există o factură de 30 de milioane de lei, iar amenda s-a mărit pentru neplată, de trei ani încoace”, dezvăluie arhitecta Cristina Popovici.

”Blocului i s-a construit un stativ dedesubt, exact așa cum se întâmplă în cazul unui ou”

Pentru ca operațiunea de translatare a blocului să fie încununată de succes, pe viitorul amplasament al clădirii a fost construit un stativ betonat, așa cum se întâmplă în cazul unui ou care este așezat într-un cofrag, spune Cristina Popovici.

”Blocul acesta, când a trebuit să fie mutat 14,40 de metri, s-au făcut săpături înspre locul terminus, unde suntem acum. S-a betonat tot acest parcurs, iar subsolul – unde lucra tanti Jeana, fochista, care m-a crescut, fiindcă părinții trebuiau să meargă la serviciu – și curticica respectivă au rămas pe vechiul amplasament. Blocului i s-a construit un stativ dedesubt, exact așa cum se întâmplă în cazul unui ou care este pus în cofrag, dar cu prețul dispariției subsolului.

Dar cum s-a simțit pe pielea omului? Pe pielea omului se simte așa: a dispărut centrala termică a blocului. Toate țevile din bloc erau calibrate în așa fel încât să vină căldura de la X metri, nu altfel. Apa caldă venea de jos, iar noi, după mutare, am crăpat, pur și simplu, de frig. Căldura venea de la RADET, dar țevile blocului, făcute în anii `30, erau pentru centrala de la subsol, care nu a mai existat. A fost ceva insurmontabil”, concluzionează, cu amărăciune în glas, Cristina Popovici.

Arhitecta a mai dezvăluit că blocul din strada Aurel Vlaicu nr. 166 mai are două mari dezavantaje, lipsa ghenei de gunoi, dar și faptul că nu este consolidat 100%.

”Al doilea dezavantaj după mutarea blocului a fost dispariția ghenei de gunoi, nici acum, după decenii, nu avem un centimetru pătrat de ghenă oficială. Și, în al treilea rând, mai există un dezavantaj enorm. Atunci, cu toate dezavantajele acelor vremuri, ei au spus că vor face acest bloc buncăr atomic. Radu Petrovici, structurist anti-seismic, a prezentat un proiect de ranforsare generală a blocului. El a stat la parter, în acest bloc. I s-a luat apartamentul, ca să se facă antrepriza de șantier – asta însemnând doi ani înainte de translatare -, urmând a se face consolidarea anti-seismică.

Tuturor celor de la parterul blocului li s-au dat alte apartamente, în alte locații, pentru un an, un an și jumătate, pentru a se face consolidarea. Mie, locuind la etajul 1, mi-au plecat 17 metri pătrați din suprafața apartamentului cu această ocazie. E buncăr anti-atomic. S-au făcut stâlpi întregi, diafragme și așa mai departe… Pe banii statului. Dar până la flori și film, ca să mă exprim așa, a fost foarte multă muncă. Blocul s-a restructurat până la etajul 3. De ce? De la etajul trei încolo… Blocul e construit pe două tronsoane, o bucată se termină la 3, o bucată se duce până la 5”, povestește arhitecta.

”Blocul este buncăr anti-seismic, dar, de la etajul trei, trama arhitecturală se fărâmițează”

Arhitecta Cristina Popovici atrage atenția că, de la etajul trei în sus, trama arhitecturală ”se fărâmițează”, pentru că nu este consolidat, la etajele superioare fiind apartamente mici, cu două camere, și garsoniere.

Nefiind consolidat decât până la etajul 3, blocul nu poate obține un dosar care să ateste o consolidare de 100%. Nici măcar reabilitarea termică nu poate fi făcută.

”De la etajul trei încolo, se fărâmițează, are numai apartamente mici, două camere sau garsoniere. Locuitorii de deasupra, când s-a ajuns la ei cu această consolidare pe banii statului, au refuzat. Au zis «Nu, mulțumesc», cu toate că totul se făcea pe banii statului. Au avut dreptul să refuze.

Rezultă că noi suntem super-consolidați până la etajul 3, dar nu putem obține nicio hârtie din care să reiasă că blocul are consolidare 100%, tocmai pentru că de la etajul 3 în sus a existat acest refuz. Totul devine din ce în ce mai subțire, pe înălțime, exact ca la un tort, acolo unde frișca este cea mai subțire. Din această cauză, nici acum nu avem un dosar complet care să spună că blocul este consolidat. Nici reabilitare termică nu se poate face din această cauză”, mai spune Cristina Popovici.

”Suntem un buncăr anti-seismic, în afară de două etaje de pe un singur tronson. Aceasta este povestea acestui bloc simpatic, care avea pe vremuri o ușă de cristal art-deco.”

Arhitect Cristina Popovici

Inginerul care a testat mutarea blocului a murit de COVID

”În ziua respectivă, ne-am adunat la etajul întâi, cu votcuța și cu ce trebuie, și ne-am plimbat cu blocul. Zburasem cu elicopterul, cu avionul, cu vaporul, dar uite că până la urmă m-am deplasat 14,4 metri și cu blocul, timp de vreo cinci ore”, spunea inginerul Radu Petrovici.

Radu Petrovici – o somitate pe probleme de ingineria construcțiilor – a încetat din viață în luna ianuarie 2021, la vârsta de 88 de ani, ”fiind infectat cu COVID-19”, ne-a mai spus arhitecta Cristina Popovici.

Radu Petrovici a absolvit Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole a Institutului de Construcții București în anul 1960. A urmat apoi studiile doctorale la aceeași universitate cu teza „Metode probabilistice în ingineria seismică”. Din 1964 a ocupat funcția de asistent universitar la Institutul de Arhitectură Ion Mincu. În paralel, a lucrat ca inginer structurist la Proiect București și Institutul de proiectare Carpați, fiind întotdeauna la curent cu cele mai noi cercetări din domeniul ingineriei seismice. A fost vicepreședinte al Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri și a participat ca membru în Comisia de atestare tehnico-profesională a specialiștilor în construcții.

Alexandru Panaitescu: ”Aiureli de aliniere și de construcție se făceau și în perioada interbelică”

Arhitectul Alexandru Panaitescu spune că o astfel de translatare (insistând asupra faptului că termenul ”translație”, folosit foarte des, este greșit) nu era, totuși, o noutate în România.

Prima mutare a unei clădiri a fost făcută în România în anii `30 și era o biserică de lângă Buftea, ne-a dezvăluit arhitectul.

Translatarea din 1983 a făcut parte dintr-un proiect mai amplu, coordonat de inginerul Eugeniu Iordăchescu, care a salvat prin translare 12 biserici care urmau să fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu în anii ‘80.

Ceea ce puțini știu este că și în Piața Iancului a fost efectuată o astfel de lucrare, un alt bloc fiind translatat în anul 1985.

”Trei blocuri au fost mutate atunci, toate cu locatarii în ele. Blocul din strada Aurel Vlaicu nr. 166 a fost mutat primul, într-adevăr. Tehnologia aceasta (n.red. – de translatare a unei clădiri) nu era chiar o noutate și era foarte bine controlată și stăpânită.

De fapt, prima mișcare a unei clădiri în România a fost făcută prin anii `30, era vorba despre o biserică pe lângă Buftea. Multe translatări, ulterior, s-au făcut în anii `80, de către echipa de la Proiect București, condusă de inginerul Eugeniu Iordăchescu, un profesionist de excepție căruia i s-a dat sarcina să facă aceste mutări de clădiri. El a fost și coordonatorul întregii lucrări din zona Ștefan cel Mare, a translatărilor de clădiri, acesta este termenul corect, nu translație”, povestește arhitectul Alexandru Panaitescu.

”Le-au putut translata cu atâta delicatețe încât un pahar cu apă, pus pe masă, nu s-a vărsat”

Clădirea din strada Aurel Vlaicu avea 3.100 de tone și data din 1938, fiind construit pe șapte niveluri, cu o suprafață totală desfășurată de 2.240 metri pătrați.

”Mișcarea clădirii s-a produs în luna mai 1983, într-adevăr. Au fost mai multe etape, la vremea respectivă și este oportun să fie discutată mișcarea tuturor celor trei blocuri. Din punctul meu de vedere, a fost o inițiativă bună de lărgire a șoselelor Ștefan cel Mare și Mihai Bravu, și – în același timp – s-a dorit ca niște construcții din perioada interbelică să nu fie demolate. Și atunci s-a apelat la această tehnică a translatării. Pe lângă aceste trei blocuri, mai trebuie amintit un alt bloculeț, să îi spun așa, în Piața Iancului. Este aceeași poveste, mișcarea fiind făcută prin `85.

Clădirile care urmau a fi translatate au fost legate cu racorduri flexibile la rețelele de utilități și le-au putut translata cu atâta delicatețe încât un pahar cu apă, pus pe masă, nu s-a vărsat. O astfel de imagine explică, metaforic, dar foarte sugestiv, modul în care era abordată o astfel de lucrare. Clădirile erau bine consolidate”, a mai spus Alexandru Panaitescu.

Pe data de 27 mai 1983 a fost translatat blocul din strada Aurel Vlaicu (subsol+parter + 5 etaje). Blocurile din Ștefan cel Mare – de la nr. 18 și 20 – au fost mutate câteva luni mai târziu, în septembrie.

”Între blocuri acestea au fost ridicate alte blocuri. Blocul din Aurel Vlaicu era ieșit din alinierea blocurilor, era cam aiurea în contextul arhitectonic, dacă pot spune așa, și a fost mutat 14,40 metri. Celelalte două blocuri au fost mutate cu 7,35 metri. Între ele, și inițial era o diferență de vreo 7 metri. Frontul era cam brambura, iar aiureli de aliniere și de construcție se făceau și în perioada interbelică. Cu caru`!”, povestește arhitectul Panaitescu.

De ce au fost construite marile cartiere bucureștene la marginea Capitalei

Arhitectul Alexandru Panaitescu a dezvăluit și unul dintre motivele care au determinat autoritățile comuniste ale anilor `50 să construiască marile cartiere ale Capitalei la marginea orașului.

”Într-o paranteză fie spus, perioada interbelică sau perioada modernistă, cubistă, mai ales din anii `30, a înregistrat numeroase construcții de secol nouăsprezece – început de secol douăzeci care s-au făcut cu nenumărate sacrificii. Dar nu erau apreciate, ca valoare arhitecturală, așa cum se întâmplă astăzi. Azi, acest episod este oarecum ocultat, nu se dorește a se face o comparație între demolările și atitudinea de atunci versus demolările cu adevărat catastrofale din perioada anilor `80, de pe vremea lui Ceaușescu.

Este foarte interesant că tot ceea ce apărăm acum cu atâta sârg a fost salvat mai mult în perioada comunistă de început, în anii `50, atunci când nu le-a convenit să demoleze zona centrală. Era oneros să faci lucrul acesta. Și atunci au construit marile cartiere ale Capitalei la marginea orașului”, spune arhitectul Alexandru Panaitescu, membru al Uniunii Arhitecților din România, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.

”Elena i-a zis lui Ceauşescu «Ai văzut, mă, că au reuşit»”

Eugeniu Iordăchescu, renumit specialist în domeniul translatării construcțiilor, este cel care a coordonat amplul proiect de translatare a mai multor clădiri din Capitală, inclusiv cele trei blocuri de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, și a salvat foarte multe biserici, printre care pot fi amintite Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotniţa bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa și biserica Mănăstirii Râmeţ.

Schitul Maicilor, o construcţie din secolul al XVII-lea, a fost primul imobil salvat de Eugeniu Iordăchescu de la demolare și mutat pentru a face loc Casei Poporului. Clădirea, care cântărea 750 de tone, a fost ridicată de la pământ 1,60 de metri și mutată pe o distanţă de 245 de metri, după ce s-au făcut cinci mişcări în spaţiu.

„La prima vizită din timpul lucrărilor, Elena i-a zis lui Ceauşescu «Ai văzut, mă, că au reuşit!». Atunci mi-am dat seama că Ceauşescu era sigur că n-am să reuşesc şi probabil chiar şi-ar fi dorit să fie aşa”, povestea Iordăchescu.

Eugeniu Iordăchescu a început activitatea ca inginer proiectant la Institutul de Proiectări al Ministerului Industriei Ușoare, acolo unde a realizat proiecte pentru Combinatul de cauciuc Jilava din București, Fabrica de încălțăminte Guban din Timișoara sau Fabrica de țesături din Sfântul Gheorghe.

A fost avansat în funcții de conducere – director tehnic și apoi director general în cadrul Primăriei Municipiului București (1962–1972) și la Institutul Proiect București (1972-1983), în domeniul investițiilor și dezvoltării. A participat direct, din poziția de inginer constructor, la dezvoltarea imobiliară a Bucureștiului și la realizarea noilor ansambluri de locuințe, înainte și după cutremurul din 1977. A fost cadru didactic în învățământul superior: asistent la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie – Catedra de rezistența materialelor și Mecanică aplicată (1960–1969) și la Institutul de Construcții din București – Catedra de rezistența materialelor (1970–1974). Pentru activitatea sa laborioasă a fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a.

O lucrare deosebită a reprezentat-o izolarea antiseismică a acceleratorului de la Centrul de Fizică Nucleară de la Măgurele, prin folosirea izolatorilor antiseismici tip Cerber.

”Personal, exprimăm profundă recunoștință memoriei domnului Eugeniu Iordăchescu pentru activitatea sa desfășurată, mai întâi în calitate de consultant, iar apoi în calitate de consilier patriarhal, la Patriarhia Română în perioada 2008 – 2010, unde, împreună cu regretatul arhitect Niculae Vlădescu, a contribuit la organizarea celor trei Simpozioane Tematice Consultative privind Catedrala Mântuirii Neamului, arhitectură, structură, utilitate cultuală şi culturală. Pentru meritele sale deosebite, în anul 2016, am conferit domnului Eugeniu Iordăchescu «Crucea patriarhală», cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române”, a transmis patriarhul Daniel în 2019, la moartea inginerului Eugeniu Iordăchescu.

Citește și: 

• Penitenciarul Văcărești, văzut prin ochii deținutului ”trădător” Tudor Arghezi. Lăutarul care fura rufe întinse la uscat, criminalul-legător de cărți și cadourile deținuților la primul botez din pușcărie
• Jafuri celebre. Cum a dispărut un miliard de dolari din Banca Irakului și cine este hoțul care a furat 239 de opere de artă în șase ani