Prima pagină » Actualitate » VIDEO| Horoscop marți 25 iulie 2023. Pătrar Lunar în Scorpion, Soare în Leu

VIDEO| Horoscop marți 25 iulie 2023. Pătrar Lunar în Scorpion, Soare în Leu

Horoscop marți 25 iulie 2023. Previziunile astrologului Virginia Olteanu pentru toate zodiile. Ce nativi sunt predispuși unor situații neprevăzute, care îi scoate din ritm. Pătrar Lunar în Scorpion => Soare în Leu careu Luna în Scorpion trigon Saturn.

Berbec

Cu cât ești mai încrezător și mai clar în privința obiectivelor pe care ți le-ai propus cu atât poți depăși confuzia sau nesiguranța. Pe seară ceva sau cineva anume îți modifică neașteptat starea și ești nevoit să găsești metode sau soluții de rezolvare. Devii mai analitic și mai introvertit.

Taur

Deși te organizezi cât mai eficient cu responsabilitățile sau sarcinile zilnice și încerci să păstrezi un echilibru în relațiile de muncă sau cu cei apropiați, atitudinea unui partener te poate surprinde mai pe seară. Discuții care vizează siguranța sau securitatea fizică și materială a familiei vor fi în vizor.

Gemeni

Deși ai vrea să te focusezi pe ceea ce-ți place, alocându-ți timp pentru un hobby sau pentru mai multă relaxare, pot apărea tot felul de situații care te scot din ritm. Devii mai grăbit pe seară în a gestiona unele situații practice însă dacă nu-ți faci o strategie înainte, riști să te supraaglomerezi inutil.

Rac

Deși te-ai documentat foarte bine în unele privințe și știi exact ce ți-ar plăcea și vrei să achiziționezi, simți parcă că lipsește ceva. Problemele vin din partea unui partener sau asociat ale cărui interese sunt total diferite de ale tale și care scoate la suprafață un conflict între ce-ți place și ce-ți trebuie de fapt.

Leu

Asigură-te că modul de comunicare este clar și transparent și că ai înțeles exact termenii unui acord pentru a evita eventualele neînțelegeri. O problemă tehnică te suprinde necesitând o rezolvare cât mai rapidă. Evaluează cu atenție implicațiile unor acțiuni personale asupra mediului familial.

Fecioara

Influențat de unele lucruri sau persoane, ajungi să te îndoiești de comportamentul celuilalt care este unul evaziv și deloc clar. Acest lucru poate antrena unele discuții într-o relație de cuplu, scoțând lucruri la suprafață. Cu cât oferi ocazia celuilalt să clarifice lucrurile cu atât vei dobândi o altă perspectivă.

Balanța

O chestiune de muncă sau o problemă de sănătate te ia prin surprindere ocupându-ți mai mult din timpul și energia pe care le aveai disponibile. Simți că ceva sau cineva pune presiune asupra ta. În timp ce o parte din tine este mai idealistă, cealaltă căută siguranța și stabilitatea.

Scorpion

Preferi să analizezi sau să observi lucrurile din umbră pentru a le înțelege mai bine. Ai anumite speranțe sau așteptări de la o situație anume însă interacțiunea cu cineva apropiat te face să înțelegi că este mai complicat decât ți-ai imaginat. Pe seară devii intransigent cu ce-ți dorești iar atitudinea ta generează tensiuni.

Săgetător

Dacă susținerea pe care mizai din partea cuiva întârzie să apară, vei încerca să-ți redirecționezi eforturile. O chestiune financiară care te ia prin surprindere nu-ți oferă prea multe opțiuni și chiar dacă interacțiunea cu cineva atinge un punct sensibil vei încerca să privești totul cât mai detașat.

Capricorn

Imprevizibilitatea unei situații și lipsa unei comunicări clare între tine și un partener, șef sau persoană cu autoritate face destul de dificil procesul de cooperare, generând unele tensiuni. Ceva de natură emoțională sau financiară iese la suprafață făcându-te să te îndoiești de cel de lângă tine.

Vărsător

Încercând să clarifici lucrurile într-un parteneriat, unele chestiuni neașteptate ies la iveală care te fac să conștientizezi că există diferențe de valori, interese sau dorințe între tine și celălalt. Oricât de inconfortabil ar putea să pară adevărul, partea bună este că știi exact unde ai de lucru.

Pești

Dacă se fac unele presiuni asupra ta, indiferent cât de mult ai încercat să faci față situației ajutând cu tot ce poți atunci când a fost cazul, ajungi la concluzia că nu mai ești dispus să continui în acest mod. Dorința ta de a te elibera de unele sarcini poate să antreneze o reacție pe măsură, însă o vei gestiona cu grijă.

Horoscop general săptămâna 24-30 iulie 2023:

Previziunile pentru luna iulie:

Urmăriți previziunile pentru anul 2023: