VIDEO| Horoscop sâmbătă 29 iulie 2023. Unii nativi trec printr-o ușoară lipsă de vitalitate sau energie
This browser does not support the video element.
Horoscopul zilei de sâmbătă, 29 iulie 2023. Previziunile astrologului Virginia Olteanu pentru toate zodiile. Care sunt nativii care vor resimți trec o ușoară lipsă de vitalitate sau energie.
Berbec
În ciuda unei ușoare lipse de vitalitate sau energie, grație tranzitului lunar prin sectorul explorării și al aventurii, nevoia de a descoperi noi activități sau de a profita de un hobby este amplificată. Poți fi atras de un eveniment cultural sau o seară de film în compania persoanei iubite. Fii precaut cu resursele!
Taur
O chestiune importantă pentru tine care vizează căminul sau o proprietate imobiliară nu se încadrează cu ușurință în planurile pe termen lung la nivel familial, fapt care te ambiționează și mai tare în a căuta soluții. Ai o determinare interioară puternică și o convingere că totuși se poate.
Gemeni
Chiar dacă interacțiunea cu un șef sau o persoană cu autoritate întâmpină unele impedimente, dacă apelezi la resursele sau persoanele potrivite, situația se poate rezolva. Dacă vrei să pleci la un drum, asigură-te că ai verificat totul înainte iar dacă există unele probleme, cu siguranță vei găsi un prieten dispus să te acompanieze.
Rac
Este nevoie să clarifici unele aspecte contractuale sau juridice pe marginea unei chestiuni financiare sau să te asiguri că modul in care îți gestionezi banii este un realist. Dacă ești nevoit să te ocupi de unele sarcini sau responsabilități de natură practică care apar subit, ai spor și eficiență în rezolvarea lor.
Leu
Inconjuncția dintre Soarele din Leu și Saturn din Pești indică că trebuie făcute unele eforturi pentru a adapta ceva ce-ți dorești sau îți place la cerințele sau solicitările cuiva. Ai multă energie și bună dispoziție pe care le poți investi într-o activitate creativă sau sportivă. Participarea la un spectacol poate fi la fel de plăcută.
Fecioara
O anumită colaborare va trebui gestionată cu grijă astăzi necesitând compromisuri de ambele părți. Poți avea o stare mai introvertită, dornic să petreci timpul cu tine profitând de confortul propriei grădini sau al unui parc din apropierea casei. Poți citi sau purta o conversație profundă cu cineva.
Balanța
Printre activitățile de astăzi va trebui să strecori și unele chestiuni administrative care trebuie făcute evitând totuși suprasolicitarea sistemului nervos. Dacă te decizi să pleci la un drum, compania în care te găsești poate să fie foarte plăcută însă evită să te grăbești și condu cât mai prudent.
Scorpion
Interacțiunea cu un părinte, un șef sau o formă de autoritate nu este cea mai plăcută generând în anumite momente o reacție mai directă din partea ta, mai ales dacă simți că celălalt nu te înțelege. Partea bună este că ai resursele, determinarea și forța de muncă necesare pentru a-ți atinge scopurile.
Săgetător
Oricât de proactiv sau entuziast ai fi vis a-vis de un anumit proiect, va trebui să te ocupi și de aspectele logistice sau administrative care nu sunt tocmai favoritele tale. Dacă cineva mai în vârstă din familie sau un animăluț de casă necesită o anumită îngrijire, poți apela la ajutorul cuiva.
Capricorn
Ești ușor introvertit astăzi și-ți propui să analizezi cu grijă lucrurile, făcând unele cercetări în privat. O chestiune financiară sau emoțională trebuie tratată cu grijă asigurându-te că mesajul tău ajunge la celălalt într-un mod cât mai clar și mai transparent. Păstrează-ți obiectivitatea.
Vărsător
Planurile pentru astăzi pot să sufere modificări din cauza unor evenimente neprevăzute. Este posibil ca perspectiva ta financiară să nu coincidă cu cea a unui partener din cauza unor interese diferite însă se vor găsi variante de rezolvare deoarece ambii vă doriți să profitați cât mai mult de ceea ce vă place.
Pești
O chestiune de sănătate sau de muncă te poate suprasolicita diminuându-ți din energie sau vitalitate. Este important să încerci să rezolvi lucrurile cu un minim de efort în ciuda cerințelor exigente ale persoanelor din jurul tău și a dorinței tale de a face totul cât bine posibil. Alegeți cu grijă colaborările.
Horoscop general săptămâna 24-30 iulie 2023:
Previziunile pentru luna iulie:
Urmăriți previziunile pentru anul 2023