VIDEO | Imagini inedite cu EPAVA Titanicului filmate în 1986
Woods Hole Oceanographic Institution (WHOI) a dat publicității o înregistrare video inedită, care înfăţişează rămăşiţele pachebotului Titanic pe fundul Oceanului Atlantic. Filmarea, realizată la trei kilometri adâncime, a fost făcută la câteva luni după ce exploratorii au descoperit epava, în 1985.
Mare parte din această înregistrare nu a fost făcută publică până acum.
Pachetul Titanic, rupt în două de un aisberg
Lansarea imaginilor „marchează prima vizionare a vasului care a sfârşit tragic în 1912, precum şi alte secvenţe emblematice”, susţine WHOI.
Titanicul, despre care, când a fost construit, se credea că era aproape indestructibil, a fost cel mai mare pachebot din lume la vremea aceea. Nava s-a izbit de un aisberg în ziua de 14 aprilie 1912 în Oceanul Atlantic, în timpul călătoriei sale inaugurale de la Southampton, Anglia, la New York, SUA. Peste 1.500 de persoane au murit în naufragiu, un eveniment care a şocat lumea şi a stârnit indignare în ceea ce priveşte lipsa vestelor de salvare de la bordul navei.
O echipă formată din experţi WHOI şi de la Institutul naţional de oceanografie din Franţa a ajuns la concluzia că ambarcaţiunea s-a rupt în două pe când se afla la sud-est de Newfoundland, Canada, informează BBC.
Realizate pe parcursul a 11 scufundări în iulie 1986, imaginile au fost filmate cu camere plasate într-un submersibil cu echipaj uman şi într-o navă de mici dimensiuni operată de la distanţă, care putea fi manevrată în spaţii înguste.
Difuzarea imaginilor este sincronizată cu relansarea lungmetrajului „Titanic”, realizat în 1997 de James Cameron, cu prilejul celei de-a 25-a aniversări. „Poveştile oamenilor întruchipate de uriaşul vapor continuă să emoţioneze. Prin lansarea acestor imagini, WHOI contribuie la istorisirea unei părţi importante a acestei poveşti, care se întinde pe generaţii şi are o amploare globală”, a transmis Cameron într-un comunicat.