La parohia Sfântul Ilie din Piteşti, s-a creat haos joi acolo unde, după terminarea slujbei zeci de persoane, majoritatea vârstnici, s-au înghesuit şi s-au călcat în picioare pentru a primi o pungă cu mâncare.
Oamenii au venit la slujba de Sfântul Ilie săvârșită de un sobor în mijlocul căruia s-a aflat şi arhimandritul Caliopie, trimis al Arhiepiscopiei Argeșului şi Muscelului.
Potrivit presei locale, serviciul divin a decurs firesc în prezenţa a zeci de enoriași care l-au sărbătorit şi pe Sfântul Ilie, ocrotitor al locașului de cult, însă când s-a anunţat că se vor da icoane şi pachete cu alimente, oamenii au uitat brusc de smerenie şi s-a declanșat un adevărat haos.
În imagini de observă cum sub soarele arzător, oamenii s-au împins, îmbrâncit şi au fost la un pas să se calce în picioare, totul pentru o pungă în care se afla o pâine mică, puţină colivă, o caserolă cu câteva felii de cartofi prăjiți şi un cârnat.
Mai grav este că în zonă nu s-a aflat nicio forță de ordine, pentru că în învălmășeala creată se putea întâmpla o tragedie.
Sfântul Ilie este sărbătorit de creștini, pe 20 iulie, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani și jumătate de secetă, dar și ca divinitate populară a Soarelui și a focului, atestată prin numeroase superstiții, tradiții și datini.
Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, nu a murit, ci a fost luat cu trupul în carul de foc, potrivit tradițiilor evreiești și creștine. O tradiție românească spune că nu este bine să lovești două mere între ele pentru că atragi grindina.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit în 20 iulie, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.
Sf. Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roșu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.