Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Impresarul lui Mîțu Stoian, chemat la Poliție chiar în ziua înmormântării: „Orice ar fi, eu plec de aici la ora 11.00”

VIDEO | Impresarul lui Mîțu Stoian, chemat la Poliție chiar în ziua înmormântării: „Orice ar fi, eu plec de aici la ora 11.00”

Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian, Constantin Gușman, a ajuns, miercuri dimineață, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, unde era așteptat să sosească și un polițist de la Reșița.

Gușman era cel mai bun prieten al lui Petrică Mîțu Stoian și cunoștea aproape tot ce făcea artistul, așa că trebuie să povestească ce s-a întâmplat în ultimele momente de viață ale interpretului de muzică populară.

“Am fost chemat la audieri. Am vorbit cu polițistul care vine de la Reșița, el nu a ajuns, era pe Filiași, dar vine un coleg de-al dumnealui să-mi ia datele, ca să câștigăm timp. Știu că mai este chemată sora lui Petrică Mîțu Stoian. Programul înmormântării nu va fi decalat , mi-a promis că rezolvă repede, dacă nu rezolvă până la 11:00, eu plec, indiferent ce ar fi, eu plec”, a declarat impresarul lui Petrică Mîțu Stoian.

Și sora artistului, Maria Tărchilă, a fost chemată la audieri. Ambii vor să dea declarațiile cât mai repede ca să poată să participe la slujba de înmormântare a  artistului.

Dosar penal după moartea lui Petrică Mîțu Stoian

În urma decesului lui Petrică Mîțu Stoian a fost deschis un dosar penal, după ce procurorii s-au autosesizat în acest caz.  Deja au fost citați la audieri medicii de la Spitalul Județean, dar și cei de la clinica privată unde a fost tratat artistul.

Slujba religioasă va avea loc la Biserica “Mântuleasa”, din Craiova, iar înmormântarea va avea loc în Cimitirul Ungureni unde, cântărețul își pregătise recent locul de veci.

Georgiana Stănescu este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova. În perioada 2005-2008 a fost corespondent Prima TV în judetele Dolj și Olt, iar din anul 2008 a ... vezi toate articolele

Citește și