VIDEO | În cizme de cauciuc pe străzile din Craiova. Oamenii sunt nevoiţi să treacă prin curţile vecinilor: ”Nu este posibil aşa ceva”
Situaţie aproape dramatică pentru locuitorii unor străzi din Craiova, acestea – după ploi şi zăpezi – fiind pline de nămol şi gropi, iar oamenii au ajuns să fie izolaţi în propriile curţi. Nu mai pot scoate maşinile din garaje și, în ultimă instanță, unii dintre locuitori trec prin curțile vecinilor pentru a ajunge la strada principală.
Indignați de o astfel de situație, oamenii dau vina pe cei de la Compania de Apă Oltenia, ai cărei muncitori au lucrat la canalizare în zonă şi, după ce au acoperit cu pământ lucrările, totul s-a surpat. Reprezentanții companiei recunosc că lucrarea s-a făcut de mântuială.
De o săptămână, oamenii au devenit, practic, prizonieri în propriile case. Autoturismele au rămas în curte şi nu le mai pot scoate, iar ei se înarmează cu două perechi de ghete dacă pleacă de acasă.
”Ne ducem la serviciu prin curtea vecinilor”
Mai mult, oamenii care locuiesc în zonă au fost nevoiţi să îşi facă poartă la vecini pentru a putea trece prin curţile acestora.
”Nu este posibil aşa ceva. Să nu mai poţi scoate maşina din curte pentru că pe strada noastră nu se poate circula. Ne ducem la serviciu prin curtea vecinilor şi cu cizme până la bulevardul principal, şi de acolo ne luăm ghete”, spune o tânără care locuieşte pe strada Tismana.
De vină pentru toată situaţia sunt cei care au lucrat la sistemul de canalizare, lucrarea fiind făcută – spun localnicii – de mântuială.
Reprezentanții Companiei de Apă Oltenia spun, însă, că situaţia va fi remediată în câteva zile.
Citește și: