Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Inconștiență la volan: Șoferii unor vehicule de transport persoane, prinși cu alcoolemie ridicată. Câte permise au fost reținute în ultimele 24 de ore

VIDEO | Inconștiență la volan: Șoferii unor vehicule de transport persoane, prinși cu alcoolemie ridicată. Câte permise au fost reținute în ultimele 24 de ore

Șoferul unui autocar din Constanța, dar și unul de la volanul unui alt vehicul de transport persoane, la aflat la intrarea în Capitală, au fost prinși de polițiștii rutieri că au consumat alcool înainte de a porni la drum cu zeci de pasageri în responsabilitate. Aceștia sunt doar doi dintre sutele de conducători auto prinși că au încălcat Codul rutier în ultimele 24 de ore, în acțiunile din toată țara, și care au rămas fără permis.

Un conducător auto a fost depistat luni dimineață, la intrarea în municipiul București, în timp  ce efectua activitate de transport de persoane, având o alcoolemie de 0.30 mg/l alcool pur în aerul expirat, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române.

50 de pasageri erau în autocar

Șoferul a primit din partea agenților o sancțiune contravențională de 1.305 lei pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, plus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Un alt șofer băut a fost prins luni dimineața, în jurul orei 7:30, și în Constanța. Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un autocar de transport persoane (cursă specială) pe DN 3, către ieșirea din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar asta în contextul în care, la momentul opririi, bărbatul transporta aproximativ 50 de persoane.

„În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis sursa citată.

Și polițiștii rutieri din Mehedinți și Botoșani au ieșit în trafic pentru a verifica respectarea Codului rutier și, cu precădere, legalitatea transportului rutier public de persoane.

În urma acțiunii, polițiștii din Mehedinți au depistat în trafic doi conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest care a indicat o alcoolemie de 0.04 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0.16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Amenzi de 3,2 milioane de lei

Activitățile s-au desfășurat la nivel național și sunt coordonate de Direcția Rutieră, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Conform informării de luni dimineața a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 749 de permise de conducere și retrase 214 certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.719 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,2 milioane de lei.

Ei au prins în flagrant 161 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 169 de fapte penale.

Ordonanța Guvernului nr 1./2022 a adus o serie de modificări Codului rutier, în vigoare de la 31 ianuarie, cu scopul de face circulația rutieră să fie mai sigură, implicit ca numărul accidentelor rutiere să scadă. Astfel, s-au înăsprit sancțiunile pentru încălcarea legislației rutiere, dar au fost incluse și noi prevederi. Printre altele, este sancționat condusul agresiv, iar mersul pe banda de urgență a autostrăzilor este  amendat mai drastic, printre altele.

La 31 decembrie 2021, parcul auto al României era format din peste 9,6 milioane de vehicule, dintre care peste 7,6 milioane de autoturisme.

Mariana Predescu a absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste zece ani în mai multe redacții online din România. Face parte din echipa GÂNDUL.RO din 2020 și urmărește ... vezi toate articolele

Citește și