VIDEO | ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII la GÂNDUL: ”Credeți că România va adera anul acesta la spațiul Schengen?”
This browser does not support the video element.
Parlamentul European a supus, miercurea trecută, la vot o rezoluție bazată pe petiția depusă de societatea civilă din România privind contestarea legalității veto-ului Austriei împotriva extinderii Spațiului Schengen. Europarlamentarii au solicitat Consiliului să aprobe aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație, până la sfârșitul anului 2023.
Într-o rezoluție adoptată, miercuri, cu 526 voturi pentru, 57 voturi împotrivă și 42 abțineri, Parlamentul European subliniază că ambele țări au îndeplinit deja cerințele necesare pentru a fi admise în spațiul Schengen.
Eurodeputații regretă decizia Consiliului din 8 decembrie 2022 de a respinge statutul lor de membru „fără să fi fost prezentată nicio justificare de natură juridică legată de criteriile de aderare”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Un alt semnal de susținere față de aderarea României la spațiul Schengen a fost transmis de Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, la începutul lunii iulie, după o întrevedere cu Marcel Ciolacu:
România întărește flancul estic al NATO și aduce astfel o contribuție decisivă la securitatea Europei. Vă sprijinim să deveniți membru cu drepturi depline al spațiului Schengen în acest an. Ați depus mari eforturi pentru asta, a scris Olaf Scholz pe Twitter.
Având în vedere aceste aspecte încurajatoare, GÂNDUL a întrebat invitații din cadrul emisiunilor ce cred despre posibila aderare a României la spațiul Schengen anul acesta.
În ciuda semnalelor pozitive, atât invitați din zona politică, dar și din alte domenii, au fost sceptici cu privire la șansele de aderare anul acesta. Dacă liberalul Sebastian Burduja consideră că decizia ”de a lăsa România în afara zonei Schengen a fost una strict politică”, fostul arbitru Marius Avram nu crede ”că vom intra în Schengen anul acesta oricât de mult ne-am dori noi românii”. Un răspuns mai optimist a venit însă din partea fostului fotbalist Florin Prunea.
Iată ce au răspuns invitații la ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII:
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „România îndeplinește toate criteriile”
”România are toate argumentele pentru a adera la spațiul Schengen și trebuia să o facă de anul trecut. Are toate argumentele tehnice, îndeplinește toate criteriile, toate condițiile și toată Europa a văzut că decizia de a lăsa România în afara zonei Schengen a fost una strict politică. Cei care au luat-o la nivel european trebuie să răspundă în fața cetățenilor lor și în fața celorlalte state membre. În ceea ce privește poziția României, este clară și trebuie să o susținem cu toate cărțile la Bruxelles și în toate capitalele europene, astfel încât să primim ceea ce este al nostru, și anume aderarea la Schengen cât mai urgent.”
Dacian Varga, fost fotbalist: „Mai avem multe de făcut”
”Sincer? Nu. Nu o să intrăm în Schengen. Părerea mea. Cred că împreună cu bulgarii mai avem multe de făcut și cred că cea mai mare problemă era la granițe. Parcă asta era cea mai mare problemă, la granițe, pentru că spuneau că vin foarte mulți imigranți și atunci cred că trebuie să rezolvăm această problemă, din ce m-am uitat și eu puțin așa pe știrile din politică.”
Ștefan Doniga, pianist: „Nu pot decât să sper”
”Cunoștințele mele de geopolitică nu sunt foarte aprofundate. Nu știu însă, văzând contextul, dacă avem șansa anul acesta să intrăm în spațiul Schengen. Sunt lucruri destul de complicate și în jurul nostru și în interiorul nostru. Nu pot decât să sper. Sper că vom avea această șansă, pentru că România aparține Europei și pentru că ne va servi și nouă și Europei o comunicare mult mai facilă între noi.”
Vlad Micșunescu, vlogger auto: „Anul acesta nu cred că vom adera”
”Cred că la un moment dat România va trebui să adere la Schengen, oricât n-ar vrea statele europene, deși nu văd de ce n-ar vrea. E un ajutor comun, adică și ei își securizează economiile și granițele prin faptul că e un tot unitar și clar. Cum a fost planul Marshall, au fost niște investiții făcute mai ales în partea de țări care ar fi avut risc, cum a fost Grecia, de exemplu. Au primit un ajutor consistent și în felul acesta s-a creat o barieră împotriva rușilor la acea vreme. Cât s-a reușit, nu-mi dau seama. Nu-s analist politic să zic chestia asta, dar e clar că o duce mai bine decât în anii ’90.
Asta este clar și se văd investițiile, încep să fie drumuri, servicii mai bune și e clar că ușor-ușor ne aliniem, dar mai e mult până departe. Așa că anul acesta nu cred că vom adera, având în vedere că sunt destul de multe subiecte sensibile, încă nerezolvate și cred că poate fiecare să se convingă de asta citind presa online și să urmărească situațiile reale care se întâmplă.”
Florin Prunea, fost fotbalist: „Eu sper ca noi să intrăm în acest an”
”La susținerea pe care o avem, mai ales că acuma că Spania este cea care deține președinția Consiliului European, eu cred că da. Și eu cred că România merită să fie. Suntem în Europa, dar cred că libera circulație este extrem de importantă pentru tot ceea ce înseamnă economie și eu sper ca noi să intrăm în acest an.”
Rareș Hopincă, consilier CGMB: „România va intra în Schengen”
”Am toată încrederea că în acest an, în final, după foarte mulți ani de așteptare, România va intra în Schengen. Am văzut că beneficiem de sprijinul guvernului spaniol Spania, care asigură președinția rotativa Uniunii Europene. Am văzut deja demersurile făcute de colegii noștri în Parlamentul European, care a transmis un mesaj extrem de clar Comisiei cu privire la foaia de parcurs a României pentru Schengen și mai am încredere că prim-ministrul Ciolacu și Guvernul României se vor ocupa extrem de competent de chestiunea aderării la Spațiul Schengen, pentru că știu că este cap de listă în prioritățile prim-ministrului.”
Marius Mitran, editorialist ProSport: „Sunt prea aproape efectele refuzului din iarna trecută”
”Părerea mea este că merităm să aderăm anul acesta la Schengen și mă bucur că Spania, care a preluat președinția la Consiliul European, este un mare sprijinitor al nostru, dar, revenind, pentru că am amintit de părerea mea, trebuie s-o spun. Nu cred că vom intra anul acesta în Schengen, pentru că sunt prea aproape efectele refuzului din iarna trecută și cred că spațiul european încă n-a fost convins în totalitate că merităm acest lucru, deși cred că îl merităm mai mult decât cei mulți care sunt în spațiu Schengen.”
Marius Avram, fost arbitru: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
”Nu cred că vom intra în Schengen anul acesta oricât de mult ne-am dori noi românii și pentru noi mai ales acum în sezonul vacanțelor, că tocmai m-am întors și eu dintr-o vacanță, putem observa spațiile acelea non-Schengen versus cum merg lucrurile pentru țările din Schengen și să zicem că pentru mine cam aceasta este confruntarea directă pe care o am cu această problemă și acum, în perioada vacanțelor, resimt destul de serios, dar din câte înțeleg, procedural nu se poate atât de repede să vină o acceptare după un refuz, dar cu cât mai repede, cu atât va fi mai bine pentru noi și îmi doresc mult acest lucru pentru că e o mare nedreptate pentru țara noastră.”
CITEȘTE ȘI:
VIDEO | ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII la GÂNDUL: Ce buget alocați vacanței de vară de anul acesta?