Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a anunţat joi că stocurile de gaze naturale sunt asigurate şi că „indiferent ce se va întâmpla, iarna o vom trece, chiar dacă va fi foarte geroasă”. El a precizat că, în prezent, România se află în cea mai bună poziție în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze.
Ion Sterian a făcut declarațiile în cadrul Congresului Central – European al Gazelor Naturale, care are loc joi şi vineri la Sibiu, unde sunt invitați specialişti români şi străini din domeniul energiei, reprezentanţi ai autorităţii centrale şi ai autorităţilor locale.
„Indiferent ce se va întâmpla, noi, iarna o vom trece. Chiar dacă iarna va fi foarte geroasă, avem stocurile asigurate, nu s-a avut niciodată aşa ceva la această dată. Dar e şi pe fondul unui consum mai redus”, a declarat Ion Sterian, în deschiderea Congresului Central – European al Gazelor Naturale.
De asemenea, directorul Transgaz a făcut referire la eforturile făcute de companie în cadrul politicilor europene pentru asigurarea independenței energetice a UE. În virtutea acestor eforturi, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a semnat, anul trecut, un Memorandum cu oficialii Republicii Azerbaidjan pentru a asigura aprovizionarea Europei cu gaze azere. El a precizat că Transgaz, alături de partenerii din Bulgaria Ungaria, Slovacia etc. a avut un aport important în asigurarea infrastructurii necesare acestui proiect. Gazoductul va consolida securitatea aprovizionării și energiei pentru toate țările din Balcani și pentru întreaga Europă.
Acesta a precizat că România este în cea mai bună poziţie posibilă de până acum din punct de vedere al securităţii aprovizionării cu gaze naturale, pentru că s-a mărit capacitatea de înmagazinare cu 100 de milioane metri cubi, faţă de 2022, iar în prezent sunt 3,065 miliarde metri cubi înmagazinate, ceea ce înseamnă peste 96%.
„Prin investițiile de la Depogaz, susținute de Romgaz, s-a mărit capacitatea de înmagazinare față de anul trecut cu 100 de milioane de metri cubi, ajungând la 3,17 miliarde. Avem astăzi înmagazinați 3,065 miliarde de metri cubi, corespunzător unui procent de 96,23%, cu 1,22 % mai mare decât media europeană. Pot să spun că suntem cu 477 milioane de metri cubi de gaze mai mult înmagazinate astăzi față de aceeași dată a anului trecut.
În plus, s-a mărit capacitatea de extracție din înmagazinare – și cine mă cunoaște știe că m-am plâns de câțiva ani că nu avem capacitate mai mare de extracție din înmagazinare.
Din păcate, mare parte din consumul de gaze al României de astăzi se duce în activitatea casnică. De exemplu, azi, la un consum de 14,2 milioane de metri cubi de gaze, peste 80- 90% înseamnă consum casnic”, a detaliat Ion Sterian.
Potrivit directorului general al Transgaz, consumul casnic în România depășește considerabil pe cel din alte state europene.
„Vreau să vă spun că în statele occidentale şi vă dau exemplul Spaniei, care are un sistem de transport similar României, de circa 14.000 de kilometri, raportul este 70% la industrie, 30% populaţie. Deci asta trebuie să ne dea de gândit în viitor. O țară fără producție este o țară fără viitor”, a mai spus directorul general al Transgaz, Ion Sterian.
Ion Sterian a amintit de reînceperea activității la Azomureș: “Așteptăm de la 1 octombrie să înceapă producția și cel mai mare producător de îngrășăminte chimice – Azomureș – , asa cum ne-a notificat – dar și alte companii din țară”.
Poziția României în privința aprovizionării cu gaze naturale este foarte bună în acest moment, spune directorul Transgaz.
„Pe de o parte, acest lucru se datorează investițiilor efectuate de Transgaz, investiții strategice cuprinse în programul de dezvoltare al Transgaz pe zece ani. Am investit enorm de mult în infrastructură, în interconectări și, datorită acestor investiții, am reușit să fim unde suntem acum.
În ceea ce privește stocurile de înmagazinare, am avut o colaborare de excepție cu Guvernul, atât eu, cât și producătorii și furnizorii de gaze din România, colaborare pe care o avem și astăzi, în continuare.
Recent, Guvernul a aprobat planul de aprovizionare cu gaze, electricitate, pentru iarna viitoare, care este mult îmbunătățit. Și vă pot spune că, indiferent ce se va întâmpla, noi vom trece peste iarnă, chiar dacă va fi geroasă. Avem stocurile asigurate, ceea ce nu am mai avut până acum, la această dată”, a precizat Sterian.
În ce privește asigurarea independenței României pe linia gazelor, Ion Sterian a precizat că Transgaz lucrează deja la infrastructura pentru gazele din Marea Neagră.
“Gazele din Marea Neagră vor veni, așa cum au declarat OMV Petrom și Romgaz, la sfârșitul anului 2027 . Noi am început să construim infrastructura, a început să se lucreze, vom termina până în 2025. Suntem în grafic cu lucrările.
Dar producția onshore de gaze din România este în declin și va continua să scadă, după estimările noastre, ajungând la sfârșitul anului 2027 – începutul anului 2028 de la 9,2 miliarde cât este astăzi, undeva la 7 miliarde și ceva.
Gazele din Marea Neagră nu vor fi suficiente – sunt 8,2 miliarde de metri cubi semnate cu consorțiul OMV Petrom și Romgaz – pentru că avem programul guvernamental de racordare a localităților la gaze. Sunt foarte multe licitații în derulare, foarte multe lucrări care au început deja.
Consumul României va crește cu încă 2-3 miliarde de metri cubi și asta mă bucură pe mine ca român că se îmbunătățesc condițiile de viață si de trai ale cetățenilor”, a explicat Ion Sterian.
Ion Sterian a precizat că România trebuie să aibă în vedere partea de relansare a producției.
„Avem Centrala de la Mintia cu consum de 2,5 miliarde metri cubi de gaz. S-au semnat deja semnat contractele de finanțare din PNRR de către cei de la CE Oltenia cu centrale electrice pe gaze la Ișalnița și Turceni, cu 1,5 miliarde metri cubi de gaz. Mai e Centrala de la Iernut care este în ultima fază a finalizării lucrărilor cu încă 800- 1 miliard de metri cubi. La astea adăugăm Azomureș cu 1,2-1,5 miliarde de metri cubi și deja se depășește.
Dacă spunem că producția va fi în jur de 7 miliarde de metri cubi, încă 8 miliarde din Marea Neagră, vorbim de 15 miliarde de metri cubi.
România va importa în continuare gaz. Am creat infrastructurile de gaze ca să aducem gaze din zona Mării Caspice, pe conducte. Aducem gaze prin terminalele LNG din Grecia și Turcia din orice colț al globului, și putem să le ducem mai departe către Ungaria, către Republica Moldova. Anul acesta am reușit preluarea operării sistemului național de transport începând cu data de 19 septembrie, fapt unic în Europa – un operator din altă țară, chiar dacă vorbim aceeași limbă, să opereze întreg sistemul de transport al unei alte țări.
Investiții sunt în continuare foarte mari la Transgaz. Acum, sperăm să se deblocheze și interconectarea cu Serbia”, a mai spus Sterian.
El a făcut referire la eforturile pe care le-a făcut, din poziția de director general al Transgaz, alături de colegii din alte țări, pentru a obține finanțare și despre demersurile pe lângă Comisia Europeană, DIGI Clima, Banca Europeană de Investiții, pentru a relaxa condițiile de acordare a acestor finanțări.
„Am trimis scrisori la Bruxelles, începând de la Președintele Comisiei Europene, vicepreședinte, până la toți ministrii din grupul țărilor UE care fac parte din Fondul de Modernizare, plus cei trei observatori neutri, dar numai neutri nu au fost până acum – Olanda, Suedia și Germania. Așteptăm să vedem ce se întâmplă. Nu se pot bloca proiectele, pentru că avem alte soluții de finanțare”, mai spune Sterian.
De asemenea, el a menționat că 26 europarlamentari români, din cei 33, depun toate eforturile posibile la Bruxelles pentru a susține demersurile Transgaz.