VIDEO | IPS Teodosie s-a rugat pentru ploaie pe un câmp din apropiere de Năvodari: „Ascultă-ne şi poruncind norilor”

Publicat: 27 09. 2023, 17:32
Actualizat: 27 09. 2023, 17:56

This browser does not support the video element.

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a mers pe un câmp din apropiere de Năvodari pentru a se ruga ca Dumnezeu să dea ploaie. Ceremonia a fost transmisă live pe Facebook, fiind vizualizată de 13.000 internauți.

Însoţit de mai mulţi preoţi, Arhiepiscopul Tomisului a mers pe un câmp de lângă Năvodari şi a făcut mai multe rugăciuni. Nu mai puțin de 1000 de internauți au apreciat live-ul pe facebook, în timp ce 500 de persoane au și comentat postarea.

“Ascultă-ne şi poruncind norilor, adapă tot pământul cu apă bună. (…) Treci cu vederea fărădelegile şi păcatele noastre şi primeşte rugăciunile noastre şi ne auzi pe noi care în ceasul aceasta ne rugăm ţie cu căldură şi dezleagă uscăciunea aceasta a pământului pentru mărturisirea şi strigirea poporului tău. Trimite peste noi ploi bune ca să ne săturăm de apă şi pământul nostru să îşi dea roadele la vremea cuvenită, spre hrana noastră a animalelor necuvântătoare. (…) Nu trece cu vederea rugăciunile noastre. Pleacă, Doamnea, urechea ta înspre noi, vezi umilinţa noastră blagosloveşte-ne”, a rostit Arhiepiscopul Tomisului la altarul improvizat pe câmp.

  Sursa Foto: Captură