Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Klaus Iohannis după întâlnirea cu președintele Austriei: Apreciez sprijinul pentru aderarea României la Schengen

VIDEO | Klaus Iohannis după întâlnirea cu președintele Austriei: Apreciez sprijinul pentru aderarea României la Schengen

Președintele României, Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, cu care a discutat despre poziția Austriei față de aderarea României la spațiul de liberă circulație Schengen.

Șeful statului a ținut să mulțumească lui Alexander Van der Bellen, pentru sprijinul Austriei „continuu” în vederea aderării României la Schengen, asta în condițiile în care atât premierul Karl Nehammer, cât și ministrul de interne austriac, Gerhard Karner, au reiterat poziția Austriei față de țara noastră.

Am avut o întrevedere de substanță cu Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, în marja Summitului #I3M, la București. Apreciez sprijinul său continuu pentru o soluție în favoarea aderării României la spațiul Schengen cât mai curând posibil. Am discutat, de asemenea, despre situația de securitate și extinderea Uniunii Europene, a transmis Klaus Iohannis.

Întâlnirea dintre Klaus Iohannis și omologul său austriac a avut loc în marja Summitului Inițiativei celor 3 Mări, care se desfășuară la București în perioada 6-7 septembrie.

Europarlamentarul Victor Negrescu, a declarat într-un interviu recent la Gândul, că în momentul de față asistăm la „neputința” dreptei europene, care nu este capabilă să rezolve problema aderării României la spațiul Schengen, Austria politizând subiectul pentru a capitaliza voturi în alegerile interne. (detalii AICI)

Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), în cadrul căreia va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea I3M, reflectate, de asemenea, în Declaraţia Comună a Summitului, care va fi adoptată la finalul discuţiilor.

România este primul dintre statele participante la I3M care organizează pentru a doua oară un Summit al Iniţiativei, după cel găzduit în septembrie 2018.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Politologul Andrei Țăranu: „Sunt convins că există o conivență la nivel european pe subiectul Schengen”. Austria menține veto-ul!

VIDEO | Maia Sandu a sosit la București. Premierul Marcel Ciolacu: România a transferat prima tranșă în valoare de 10 milioane de euro către Moldova

 

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și