VIDEO | Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun pentru toți românii: ”Vom trece cu bine, solidari, peste această perioadă”
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj tuturor românilor, cu ocazia Crăciunului, exprimându-și speranța că, prin solidaritate, această perioadă grea, din punct de vedere medical, va fi depășită.
Este nevoie de compasiune pentru toți cei care se află în suferință, a transmis Klaus Iohannis, iar toate aceste ”momente prețioase” ale Crăciunului trebuie petrecute alături de familie și de prieteni, acesta fiind, de altfel, spiritul autentic al acestei sărbători.
”Căldura căminului, momentele prețioase pe care le petrecem alături de familie și de prieteni, bucuria pe care o vedem în ochii celor dragi, generozitatea și compasiunea față de cei aflați în suferință, care au nevoie de sprijinul nostru. Toate acestea înseamnă spiritul autentic al Crăciunului”, a spus Klaus Iohannis.
”Să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători!”
Nașterea Mântuitorului înseamnă, înainte de toate, speranță, iar perioada dificilă indusă de pandemia de coronavirus poate fi depășită prin ocrotirea celor dragi și, mai ales, prin solidaritate în fața tuturor provocărilor.
”Dragi români, la finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători! Vă urez să trăiți din plin bucuria Nașterii Domnului, cu speranța că, ocrotindu-i pe cei dragi, vom trece cu bine, solidari, peste această perioadă.
Crăciun fericit tuturor, oriunde v-ați afla!”, a transmis Klaus Iohannis, președintele României, în mesajul său de Crăciun.